Categorii: Monden

Unde a plecat Simona Gherghe, după ce a anunțat că renunță la ‘Acces Direct’

Toamna aceasta vine cu schimbări majore la Antena 1! Simona Gherghe a anunțat că renunță la ‘Acces Direct’, însă rămâne tot în trust.

Unde a plecat Simona Gherghe, după ce a anunțat că renunță la ‘Acces Direct’

Conform Click!, Simona Gherghe va prezenta împreună cu Dan Negru Festivalul de la Mamaia. Evenimentul are loc în perioadaa 5-8 septembrie și va fi difuzat la Antena Stars. Vedeta va fi o scurtă perioadă la Antena Stars.

Simona Gherghe și Dan Negru au primit oferta și s-au arătat încântați că vor lucra iar împreună. ‘Amândoi formează o echipă minunată şi au o chimie specială împreună. Vor face cu siguranţă o treabă bună şi speră că vor avea şi audienţe mari!”,au declarat surse din apropierea vedetelor.
Simona Gherghe a anunțat că pleacă de la ‘Acces Direct’ printr-un mesaj pe rețelele de socializare.

‘De pe frontul de mămicie, aș vrea să vă scriu câteva rânduri. Am fost mereu sinceră și când s-a întâmplat ceva important în viața mea, am preferat să aflați de la mine, nu din «surse». Iată-mă, așadar, în fața unui astfel de moment. Dragii mei prieteni, misiunea mea la «Acces Direct» s-a încheiat. Decizia îmi aparține în totalitate și vine după multe nopți de nesomn. Am intrat într-o altă etapă a vieții mele și simt nevoia unei schimbări. Au fost 9 ani plini, cu bune și cu rele, în care am învățat multe. Despre lume, despre viață, despre mine.

Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

Le mulțumesc colegilor care mi-au fost alături în tot acest timp. Și le urez succes, în noul sezon, căci emisiunea merge mai departe. Cât despre mine, după aproape 9 ani de știri și alți 9 de divertisment și news magazine, tot ce vă pot spune e că nu voi renunța la televiziune. Este profesia mea, pasiunea mea! După cum știți, acum sunt in concediu postnatal. De fapt, sunt a copiilor mei, pentru încă o perioadă. Dar ne vom revedea în curând, la ANTENA 1!’, a scris Simona Gherghe pe Instagram.

Cea care a înlocuit-o pe Simona Gherghe la cârma emisiunii ‘Acces Direct’ este actrița Cristina Cioran. Nu se știe încă dacă aceasta îi va lua locul definitiv Simonei Gherghe.

FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
Motor pe benzină sau diesel pentru oraș? Care este mai eficient și mai fiabil?