Categorii: Știri Stiri externe Stiri Romania

Un român a devenit vedetă în Berlin! De ce a fost arestat Omul Păianjen

Un român a fost arestat la Botoșani, după ce autoritățile din Germania au emis un mandat european pe numele lui. Bărbatul, supranumit Omul Păianjen, va fi extrădat. 

Dan D., de 51 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și va fi predat către statul german. Bărbatul, care a fost de acord cu extrădarea, a avut, totuși, o dorință. Dacă va fi condamnat la închisoare, vrea să fie transferat la un penitenciar din România, scrie Monitorul de Botoșani.

Un român a devenit vedetă în Berlin

Dan a fost ridicat de polițiștii din Botoșani pe 21 ianuarie, în baza mandatului european de arestare emis la data de 2 decembrie 2019 de către Tribunalul din Tiergarten – Germania.

„Faţă de acesta se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt prin efracţie într-o locuinţă, conform codului penal german”, a declarat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Medicii au refuzat dorința familiei lui Mircea Lucescu. Conducerea Spitalului Universitar, de neclintit chiar și după venirea lui Răzvan Lucescu
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Pe 9 iunie 2019, în mijlocul nopții, individul s-a cățărat pe fațada unei clădiri din Berlin, precum Omul Păianjen, a încercat să forțeze o fereastră de la apartamentul unei femei, însă tentativa de furt a fost observată de un trecător, care a alertat autoritățile.

Botoșăneanul și complicele lui au reușit să fugă, dar în urma investigațiilor a fost identificat. 

FOTO. Cea mai înfocată fană a lui Chivu: „Sunt o vitrină”
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Un Mercedes lăsat în service „s-a plimbat” pe la două baruri înainte de a fi oprit de proprietară. Poliția a intervenit
Share
Publicat de
monica
Tags: hoti romani omul paianjen romani berlin