Categorii: Știri

Un atac armat a avut loc în Texas, SUA! 20 de persoane au murit

Un bărbat a deschis focul ieri într-un hypermarket din El Paso, Texas, omorând 20 de persoane și rănind alte 26 până a fi arestat.

Potrivit AFP, ucigașul a lăsat în urmă un manifest care indică că atacul a fost „o crimă motivată de ură”, iar magazinul în care a deschis focul era frecventat de comunitatea hispanică din SUA. 

„Această zi, care ar fi trebuit să fie o zi normală pentru persoanele venite să facă cumpărături, s-a transformat într-una din cele mai sângeroase din istoria Texasului”, a spus guvernatorul statului Greg Abbott în cadrul unei conferinţe de presă.

„Avem 11 victime cu vârste cuprinse între 35 și  82 de ani în spitalul nostru. Nouă sunt în stare critică, iar dintre aceştia trei se zbat între viaţă şi moarte”, a spus pentru CNN David Shimp, directorul centrului medical Del Sol.

Locuitorii din El Paso, aflat la frontiera cu Mexicul, au mers în număr mare la spital ca să doneze sânge pentru cei răniți. 

Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea

În presa de peste Ocean s-a vehiculat informația că atacatorul, care a fost ucis de poliție, se numea Patrick Crusius și era originar din apropiere de Dallas. 

O filmare de pe camerele de supraveghere, care a fost difuzată de un canal TV local, îl arată pe presupusul atacator înarmat în timp ce pătrunde în magazin. 

 

„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i
Share
Publicat de
-
Tags: atac armat atac armat texas atentat SUA