Categorii: Știri Stiri Romania

Tencuială desprinsă din tavanul Secției 3 de Poliție. ”Domnule ministru, ne cade tavanul în cap”

O bucată de tencuială s-a desprins din tavanul Secţiei 3 Poliţie. În urma incidentului nu au fost înregistrate victime, a anunțat joi Inspectoratul General de Poliţie al Municipiului Bucureşti. „Domnule ministru, raportăm: NE CADE TAVANUL ÎN CAP!”, a transmis pe Facebook Sindicatul Polițiștilor Europol, care a publicat și o fotografie cu incidentul din Secția 3.

Incident la Secția 3 de Poliție din Capitală. O bucată de tencuială s-a desprins din tavan. Nu au fost înregistrate victime.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de miercuri, iar joi dimineaţă au început anumite lucrări de reparaţii curente, care să asigure funcţionarea subunităţii pentru o scurtă perioadă de timp. “Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti este în procedură de identificare, în vederea închirierii, a unui imobil care să corespundă cerinţelor funcţionale pentru secţia de poliţie”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Capitalei, potrivit Hotnews.

Tencuială desprinsă din tavanul Secției 3 de Poliție. ”Colegii noștri au depus un jurământ și si-au asumat “riscurile meseriei” când au ales să devină polițiști, vor spune cârcotașii”

Sindicatul Polițiștilor Europol a publicat, pe Facebook, o fotografie cu incidentul de la Secția 3 de Poliție, dar și un mesaj.

”Domnule ministru, raportăm: NE CADE TAVANUL ÎN CAP!  În ultima apariție publică ministrul Bode ne-a vorbit despre drumuri și poduri, despre asfaltări și proiecte de infrastructură rutieră.  Între timp, la MAI, unde figurează Lucian Bode ca ministru, cel puțin pe hârtie, în Secția 3 Poliție din București, capitala României, în anul 2021, cade tavanul peste birourile polițiștilor. Norocul a făcut să nu vorbim despre vătămări grave sau victime.

Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Iar dincolo de ironie, o țară cu pretenții de Schengen nu este în stare să ofere condiții elementare de muncă pentru un serviciu public, cum este cel al Poliției.  Dar nu e bai! Colegii noștri au depus un jurământ și si-au asumat “riscurile meseriei” când au ales să devină polițiști, vor spune cârcotașii. Nu e mare diferență că ești ultragiat pe stradă sau de propria instituție care nu dă 2 bani pe siguranța noastră și chiar a cetățenilor.

Bine că avem buget să primim mii de afgani cu care statul va cheltui sume importante pe cazare și masă.  Așa că, dragi cetățeni, respectați legea și faceți în așa fel încât să nu fiți nevoiți să ajungeți în interiorul unui sediu de poliție, nu de alta dar este mai periculos decât orice amendă sau pedeapsă cu închisoarea”, se arată pe pagina de Facebook a Sindcatului Europol.

Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: incident sectia 3 politier sediul politiei tavan cazut tencuiala