Categorii: Monden Vedete Romania

Ștefan Stan se pregătește de cununia religioasă. Când va avea loc marele eveniment

Ștefan Stan, primul câștigător de la show-ul ”Vocea României”, de la Pro TV, se pregătește de cununia religioasă. Anul trecut, artistul s-a cununat civil cu Simona.

Ștefan Stan și Simona ar fi trebuit să facă cununia civilă anul acesta, însă evenimentul a fost amânat pentru 2021.

“Am făcut doar cununia civilă. Urmează să o facem și pe cea religioasă. Peste aproximativ un an o să fie. Inițial, voiam să facem anul acesta nunta, undeva prin august, dar avem alte priorități, care ne-au făcut să amânăm evenimentul. Nu e așa important, e doar o nuntă”, a declarat Ștefan Stan pentru libertatea.ro.

BBC Weather îi contrazice pe meteorologii Accuweather: Cum va fi vremea de Paște în București, de fapt
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Artistul își dorește o nuntă restrânsă.

“Nunta va fi restrânsă, ceva special pentru noi și inaccesibilă pentru cei care nu vor fi invitați. Nu vrem să fie public evenimentul nostru. Vrem să facem în așa fel încât toți invitații să se simtă bine, să se simtă în largul lor, fără tot felul de impedimente”, a mai spus Ștefan Stan pentru aceeași sursă.

Vila lui Mircea Lucescu a fost invadată de oameni ai străzii. Cum a fost posibil
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
La ce viteză are mașina cel mai bun consum de carburant?