Categorii: Știri Stiri Romania

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile. Anunțul făcut de Raed Arafat

Starea de alertă din cauza pandemiei de coronavirus a fost prelungită cu 30 de zile, a anunțat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat joi seară că starea de alertă va fi prelungită pentru încă 30 de zile, începând din 14 decembrie. Se vor menține aceleași reguli, printre care se numără și carantina de noapte – circulația este permisă între orele 23:00 și 5:00 doar din motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere. Raed Arafat a spus că și de Crăciun și Revelion vor fi în vigoare aceleași măsuri ca până acum. Astfel că nu vor fi organizate petreceri în stradă în noaptea dintre ani. „De sărbători, gândiți-vă la sănătatea dumneavoastră, a familiei dumneavoastră și a celor în vârstă. Încercați cât de mult posibil să limitați numărul celor cu care va întâlniți”, a spus acesta, potrivit Digi24.

„Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe. Petreceri în stradă, nu. Pârtiile sunt deschise, dar respectând toate regulile care se aplică în jurul lor, la restaurante, hoteluri, distantarea fizică”, a adăugat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Ce spune Raed Arafat despre colindat

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a vorbit și despre tradiția colindatului de Crăciun.

Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

„Sfatul este evitați acest lucru, chiar dacă e o tradiție, mersul din casă în casă, mai intri în casă, mai stai un pic, riscul de infecție crește mult”, a explicat acesta.

Raed Arafat a precizat că sunt de evitat petrecerile cu multe persoane. „Nu vor fi festivități. Putem să punem multe ipoteze. Regulile sunt clare. Cei care vor intra în contact cu mai multe persoane se pun pe ei în pericol, recomandarea este să se evite aceste acțiuni”, a declarat acesta, făcând referire la posibilitatea ca oamenii să poată ieși la miezul nopții pe stradă de Revelion.

Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om...
Gigi Becali a donat sume imense pentru terminarea mănăstirii din Rwanda. Reacția din Africa a venit imediat
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: anunt coronavirus epidemie epidemie de coronavirus pandemie prelungire Raed Arafat Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență stare de alerta