Categorii: Știri Stiri Romania

Soții Săcărin, în război cu autoritățile din România! Ce a făcut familia adoptivă a Sorinei, fetița din Baia de Aramă

Au trecut aproape două luni de când Sorina a plecat din țară, alături de soții Săcărin, românii stabiliți în SUA, cei care au înfiat-o. Acum, părinții adoptivi au dat în judecată Inspecția Judiciară din România.

Soții Săcărin, în război cu autoritățile din România!

Conform știrilekanald.ro, Gabriel și Ramona Săcărin, părinții adoptivi ai fetiței din Baia de Aramă, au deschis un proces împotriva Inspecției Judiciare, prin care instituția sesizează CSM cu privire la acțiunea disciplinară împotriva procurorului Maria Antoaneta Pițurcă.

Rezoluția Inspecției Judiciare se referă la comportamentul abuziv al procuroarei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova respectiv la ‘agresarea fizică și psihică a unei minore de 8 ani, prin târârea efectivă a acesteia pe asfalt, de la domiciliul asistenților maternali și până la mașina organelor judiciare, în condițiile în care aceasta s-a opus luării cu forța, plângând și țipând’. 

Deși Sorina se află în America, asistenții maternali au solicitat în instanță anularea adopției și repatrierea acesteia în țară.

De asemenea, în urmă cu două luni, soții Săcărin au depus o plângere împotriva membrilor CNA. Părinții îi acuză că au acceptat discursul promovat pe la televiziuni. Și nu s-au oprit aici. În luna iulie, românii stabiliți în SUA au făcut o plângere penală și împotriva lui Bogdan Licu, Procuror General al României dar și împotriva procurorului Mihaela Iorga-Moraru.

Ce mesaj a publicat mama lui Rareș Cojoc de ziua nepoatei sale. Fosta soacră i-a transmis o SĂGEATĂ Andreei Popescu
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Aceștia au acuzat-o pe Mihaela Iorga-Moraru că a ‘sechestrat’ pașaportul Sorinei, pentru a nu pleca cu familia adoptivă în SUA.

Sursa: stirilekanald.ro

FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Share
Publicat de
andreea
Tags: autoritati razboi romania sorina sorina fata adoptata Soții Săcărin