Categorii: Monden

Soția lui Mihai Constantinescu, declarații emoționante la 70 de zile de când artistul se află în comă

La mai bine de două luni de când Mihai Constantinescu se află internat, soția sa, Simona Secrier, a vorbit despre starea lui de sănătate actuală și nu numai. 

Potrivit Cancan, soția îndrăgitului artist nu și-a pierdut speranța și a ținut să le mulțumească celor care se roagă pentru el. 

„Iubirea pentru Mihai este singura care mă ține și îmi dă putere. În sufletul meu este iubire, este soare, este lumină, așa cum îi place și lui Mihai. Simt că Mihai va fi bine și asta cu ajutorul medicilor de aici care sunt foarte drăguți și cărora doresc să le mulțumesc foarte mult. Le mulțumesc și oamenilor care îl iubesc și care să roagă pentru el. Am toată puterea din lume pentru Mihai și cu gândul că el va fi bine Dumnezeu îmi dă putere”, a mărturisit Simona la România TV.

Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

„Mihai este stabil și este un luptător”

În ceea ce privește starea artistului, Secrier este optimistă: „Mihai este stabil și este un luptător. Cu ajutorul îngerilor și cu ajutorul celor de aici din spital Mihai va reuși. Mă rog să se însănătoșească și să fie bine. Doar eu știu ce se întâmplă cu Mihai și să nu mai asculte lumea ce spune X și Y. Mihai nu poate fi vizitat, este în continuare la terapie intensivă”.

FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
China testează o baterie pe bază de apă cu o durată de viață de peste 300 de ani