Categorii: Monden Vedete Romania

Smiley și Gina Pistol, prima ieșire ca și cuplu! Cei doi sunt mai îndrăgostiți ca niciodată

Smiley și Gina Pistol nu se mai ascund! După ce mai bine de 2 ani au încercat să își țină secretă relația de iubire, iată că de data aceasta, cei doi au dat cărțile pe față.

Smiley și Gina Pistol, prima ieșire ca și cuplu!

Amorezii au început să se afișeze împreună, iar recent au fost prezenți la un eveniment. Smiley și Gina Pistol au mers la avanpremiera filmului Star Wars, miercuri seară, 18 decembrie.

Inițial, celebrul artist a spus că nu apărut în public pentru a o proteja pe Gina. Acum, cei doi se afișează ca un cuplu în toată regula și au împărțit gesturi tandre toată seara.

Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

‘Acasă, pe terasă, cu un vin, stând de vorbă. Pentru mine e foarte important să comunic cu omul de lângă mine. Apoi, pe mine mă distrează foarte tare că Gina e foarte ordonată, chiar foarte, iar eu nu sunt. Câteteodată mai fac eu ceva, mai las intenționat câte un pahar, câte o farfurie pe undeva și aștept și o văd, hop, pac! Se duce imediat și strânge! Fără reproșuri. Mi se pare amuzant… și mai sunt scene, dar e foarte complicat să îți explic (râde)’, mărturisea Smiley pentru revista UNICA.

Mai mult de atât, Smiley și Gina Pistol s-au fotografiat alături de alți prieteni. Gina Pistol a revenit recent în țară, după 3 luni. Ea a filmat sezonul nou din Asia Express.

FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?