Categorii: Știri Stiri Romania

Se va prelungi starea de alertă în România. Cum se va circula în noaptea de Înviere

Guvernul a decis să prelungească starea de alertă în România, iar regulile pentru noaptea de Înviere vor fi modificate. 

Florin Cîţu a anunțat, joi (8 aprilie), că Executivul va aproba într-o ședință prelungirea stării de alertă în țară.

Mai mult de atât, premierul României a precizat că vrea să propună Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) ca în noaptea de Înviere circulația să fie permisă până la ora 5:00, iar magazinele să rămână deschise până la 20:00 în Vinerea Mare.

Cum se va circula în noaptea de Înviere

În plus, stațiunile de pe litoral ar urma să fie deschise de Paște și 1 mai, la o capacitate de 70%.

„Mâine este decizia, hotărârea de Guvern, pentru prelungirea stării de alertă. În hotărârea precedentă, ştiţi foarte bine, că era până la ora 2.00 dimineaţa. Vom vedea pentru mâine dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment noi nu am luat o decizie, vom lua o decizie mâine”, a spus Florin Cîţu, potrivit News.ro.

Video halucinant: momentul în care drona este doborâtă de un avion de luptă: 'Ce e asta, mă?'
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Și Raed Arafat a făcut câteva precizări despre spitalele din România, despre care a dezvăluit că nu ar trebui tratate precum fabricile.

”În mod normal, o secţie de Terapie Intensivă dacă toată ziua este plină sută la sută înseamnă că nu ai destul. Înseamnă că tu trebuie să ai încă o lărgire, încă un număr de paturi de terapie intensivă până când ajungi la nivelul în care paturile aşteaptă bolnavii, nu bolnavii aşteaptă paturile”, a declarat Raed Arafat la un post de televiziune.

“Noi trebuie să ne gândim la un aspect foarte clar: spitalele nu sunt ca să fie făcute cost eficiente, ca fabricile. Spitalele trebuie să fie considerate ca entităţi de infrastructură critică, care trebuie să fie funcţionale, trebuie să aibă rezervă, trebuie să aibă rezervă de resursă umană, rezervă de spaţiu şi să fie pregătite pentru orice situaţie neaşteptată, orice situaţie anormală. Spitalele nu sunt numai pentru cazurile de zi cu zi, spiralele sunt şi pentru ce se întâmplă astăzi, în pandemie”, a mai adăugat Raed Arafat.

Arafat a mai precizat legat de sărbătorile Pascale că: “speranţa este să nu se ajungă la măsuri similare cu anul trecut”, adugând că “este cert că nu doreşte nimeni să limiteze dreptul la activitatea religioasă” şi că este prematur să se pronunţe cineva asupra a ceea ce se întâmpla la acel moment.

Cristina ICH, aproape goală! Imagini incendiare: „Tu chiar eşti perfectă”
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
MApN: O nouă dronă a fost doborâtă de un F-16 românesc lângă granița cu Ucraina. Este al doilea incident în mai puțin...
Share
Publicat de
andreea
Tags: florin citu noaptea de inviere prelungire stare de alerta reguli noi restrictii