Categorii: Știri Stiri externe Viral

Rusia vrea să își mărească armata. Parlamentul rus elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată

Parlamentul Rusiei a adoptat miercuri o lege care elimină o limită de vârstă pentru persoanele care se înscriu pentru a se alătura armatei, semn că Moscova ar putea căuta să recruteze mai multe trupe pentru campania sa militară din Ucraina. Parlamentul rus elimină limita de vârstă pentru înrolarea în armată. „Nu e o mobilizare mascată pentru război”

 

Conform legislației actuale, doar rușii cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani și cetățenii străini cu vârsta între 18 și 30 de ani au dreptul de a semna primul contract de serviciu militar.

Camerele inferioare și superioare ale Parlamentului au susținut proiectul de lege în toate lecturile necesare, după care președintele rus Vladimir Putin trebuie să îl semneze.

Rusia a anunțat moartea a peste 1.000 de soldați

Acest lucru vine în momentul în care Rusia a anunțat moartea a peste 1.000 de soldați în operațiunea sa militară din Ucraina, lansată pe 24 februarie, și a promis că va continua lupta cât va dura.

„Trebuie să consolidăm forţele armate şi să ajutăm Ministerul Apărării. Comandantul nostru suprem face totul pentru a asigura că forţele noastre armate înving, şi noi trebuie să ajutăm”, a spus preşedintele Dumei, Viaceslav Volodin.

Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

„Adoptarea acestui proiect de lege va permite atragerea în armată a experţilor din domenii căutate”, a declarat la rândul său iniţiatorul proiectului de lege, Andrei Kartapolov.

Noua lege ar permite persoanelor peste 40 de ani să se înroleze în armată

Legea se referă la persoanele care se înscriu voluntar în forțele armate, nu la tineri care fac serviciul național obligatoriu.

„Este nevoie de specialiști înalt profesioniști care să folosească arme de înaltă precizie și să opereze arme și echipamente militare”, iar astfel de specialiști pot avea vârsta cuprinsă între 40 și 45 de ani, se arată într-o notă care însoțește proiectul de lege.

Nota spunea că amendamentul va ajuta, de asemenea, să-i atragă pe cei cu profesii civile să se alăture armatei, inclusiv medici, ingineri și experți în comunicare.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că Moscova „va continua operaţiunea militară specială până când toate obiectivele vor fi atinse”, referindu-se la acţiunea militară din Ucraina.

FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat