Categorii: Monden

Prezentă la un eveniment monden, Ioana Ginghină a surprins pe toată lumea! Ce au observat invitații

Ioana Ginghină a avut prima apariție după ce a anunțat divorțul de Alex Papadopol. A fost prezentă la un eveniment monden, iar cei prezenți au observat că vedeta este, încă, marcat de despățire, care a fost una cu scântei.

După 12 ani de mariaj, timp în care nimic nu prevestea că ceva rău s-ar întâmpla cu relația lor, Ioana Ginghină a anunțat despărțirea de actorul Alex Papadopol printr-un text publicat pe blogul ei, însă fără să ofere prea multe detalii.

Cumva, deși eram un om destul de recunoscător, a trebuit să primesc o lecție destul de dură, ca să învăț să mă bucur de lucrurile mărunte. (…) Cumva e clar că am greșit și la formă, și la fond, însă e frustrant că încă nu știi ce trebuia să faci (nu că asta mai contează), pe ce drum să o apuci acum. Și atunci, în această lume nouă, nesigură, o iei încet, cu pași mărunți și începi să te bucuri de lucrurile mărunte. Începi să te bucuri că ai dormit fără întrerupere 6 ore, că ai reușit să ieși din casă și să zâmbești fără să te prefaci, că Frica, azi, parcă nu ți-a mai dat târcoale”, a scris Ioana Ginghină.

Apropiații celor doi au declarat însă că despărțirea a fost una destul de agitată, la domiciliul celor doi venind inclusiv poliția, din motive rămase încă necunoscute.

Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Iată că aseară, peste toate astea, Ioana Ginghină a participat la petrecerea revistei Viva!.

CITEȘTE MAI MULTE AICI

Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară