Oana Roman a fost invitată în emisiunea ‘E OK să fii vedetă?‘, unde a vorbit despre viața personală, dar și despre cea profesională.
Fiica lui Petre Roman a mărturisit că i s-a propus să intre în politică, ținând cont că tatăl său avea numeroase relații.
‘Eu nu mi-am dorit să fac politică niciodată. Nu-s bună, pentru că nu-s diplomată deloc, eu spun ce gândesc şi nu ar fi fost un avantaj pentru mine. Am primit propuneri pe care le-am refuzat. Nici măcar nu m-am dus să lucrez la stat. Eu aş fi putut fi, de exemplu, un excelent consilier de comunicare în orice minister sau la o primărie din Bucureşti sau în orice structură de genul ăsta.
Aş fi fost un foarte bun funcţionar în Ministerul de Externe, având în vedere că vorbesc atâtea limbi străine şi că mi-am făcut toate studiile şi specializările în străinătate. N-am făcut asta. Cred că dacă m-aş fi înscris la un concurs la Externe, nu l-aş fi luat. Chiar dacă aş fi trecut examenul, sunt convinsă că oamenii ăia nu m-ar fi lăsat să lucrez acolo, pentru că mulţi ştiu că eu sunt extrem de scrupuloasă şi dacă aş vedea orice lucru în neregulă l-aş scoate la suprafaţă şi ei ştiu că le-ar fi viaţa grea cu mine.
A trebuit să-mi creez un drum care să fie independent de al tatălui meu şi să devin eu cineva prin mine însămi. A fost o muncă de mulţi ani, în care m-am dus la studii, am învăţat, mi-am făcut specializări, am venit acasă, nimeni nu mă băga în seamă pentru că ziceau că sunt fata lu’ tata şi că m-a trimis el cu pile la şcoală, săracii, neînţelegând în mintea lor îngustă că într-o şcoală de nivelul celei pe care am făcut-o eu acest lucru nu există! Şi, încet-încet, în timp mi-am creat o relaţie cu cei din presă – care întâi m-au călcat în picioare ani şi ani şi ani întregi! Eu puteam să plec, pentru că mi-am făcut şi studiile şi specializările în străinătate. N-am rămas acolo pentru că tata mi-a băgat în cap că România este ţara noastră şi că trebuie să construim împreună’, a declarat Oana Roman.
Cât despre mama ei, Mioara Roman, Oana a mărturisit că aceasta este bolnavă și a decis să o ia să locuiască cu ea.
‘Ea nu şi-ar fi dorit să se întâmple asta, în sensul că ea şi-ar fi dorit să aibă locul ei, rostul ei ş.a.m.d. Pentru ea nu este simplu deloc. Având în vedere cine a fost ea şi ce viaţă a avut, să ajungă să fie în grija mea, cumva, nu este cel mai confortabil lucru din lume. Dar aşa a fost să fie, n-a fost altă soluţie. Şi, până la urmă, cred că pentru ea la un moment dat oricum ar fi fost greu să mai stea singură, pentru că începe să aibă o vârstă. Se apropie de 80 de ani.
Faptul că stă cu noi este un lucru bun atât pentru ea, cât şi pentru Isabela, de exemplu, care poate să înveţe lucruri de la ea – în momentul în care se va obişnui cu ideea că mama stă cu noi pe termen lung şi o să aibă răbdarea să stea să o asculte pe mama când îi explică nişte lucruri’.