Categorii: Monden

Nuțu Cămătaru, masă mare pe malul Lacului Snagov! Cum a petrecut alături de apropiați

Cunoscutul interlop Nuțu Cămătaru se bucură din plin de viața în afara penitenciarului. Recent, Ion Balint a fost surprins de paparazzi în timp ce se relaxa alături de apropiați la un restaurant cochet de pe malul lacului din Snagov.

Se pare că viața de om liber îi priește lui Nuțu Cămătaru. Eliberat de la Penitenciarul Găești în martie, interlopul s-a bucurat după ce fiul său, zis Nuțulică, a fost eliberat, la rândul lui, două luni mai târziu. A urmat o mare petrecere alături de toții apropiați, chiar pe domeniul său din Snagov, la care a fost invitat să cânte chiar Florin Salam. 

A stat în capul mesei

De data aceasta, Nuțu a ales să se bucure de o masă copioasă în compania familiei și a prietenilor, însă nu a rămas acasă, ci au mers cu toții la un restaurant, chiar pe malul lacului Snagov. 

Se pare că Balint nu și-a pierdut rolul de lider nici acum. Așezat în capul mesei, acesta pare vesel în compania rudelor și prietenilor. Cu toții s-au reunit în fața mesei îmbelșugate, au mâncat și au discutat, bucurându-se totodată de priveliștea deosebită cu Lacul Snagov. Chelnerii făceau deseori drumuri de la bucătărie ca să aducă fel și fel de bunătăți, fiind foarte atenți ca de pe masă să nu lipsească nimic.

Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Nuțu a fost eliberat din închisoare în martie

Ion Balint, zis Nuțu Cămătaru, a ieșit din închisoare pe 13 martie anul acesta, după ce a executat mai puțin de o treime din pedeapsa de 5 ani și 6 luni primită în 2017 într-un dosar de șantaj și tâlhărie, denumit de presă „Dosarul Cămătarilor și al Sportivilor”. Procurorii DIICOT l-au găsit atunci pe Nuțu vinovat, alături alți 51 de interlopi, de infracțiuni de violență, șantaj, cămătărie, tentativă de omor și multe altele. 

Este de notorietate ieșirea din închisoare a lui Cămătaru din 2010, atunci când a fost așteptat de apropiați cu un cal în valoare de 125.000 de euro, pe care interlopul l-a încălecat și a plecat spre casă, printre porumbei eliberați chiar de fiul lui. A urmat o petrecere memorabilă, unde mai mulți maneliști, printre care Sorinel Puștiu și Florin Salam, au cântat în cinstea lui. Pentru că a părăsit Penitenciarul Jilava călare, Nuțu a fost atunci amendat cu 120 de lei. 

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen