Categorii: Știri Stiri Romania

Nelu Tătaru: ‘Nici aceste sărbători nu vor fi ca-n ceilalţi ani’! Ce apel a făcut Ministrul Sănătății la populație

Nelu Tătaru a făcut declarații sâmbătă, 3 octombrie, despre manifestările de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. În acest moment, Ministrul Sănătăţii se află la Iași, acolo unde a făcut un apel către populație. El a precizat că sărbătorile nu vor mai fi organizate ca în alți ani, din cauza pandemiei de COVID-19.

Nelu Tătaru, apel către pelerinii care vin la Sfânta Parascheva

‘Fiecare activitate este reglementată de anumite norme şi trebuie să le respectăm. La începutul acestei pandemii spuneam că nu vom avea un an normal ca în ceilalţi ani. Nu am avut sărbători pascale la fel ca în ceilalţi ani, nu am avut Rusalii, nu am avut concedii, nu am avut început de an şcolar. Deci nici aceste sărbători nu vor fi ca în ceilalţi ani.

Haideţi să înţelegem că, dincolo de ce suportă corpul medical şi efortul spitalelor, trebuie să reglementăm sau să păstrăm acele reglementări din prespital. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci în prespital. Acolo avem nişte reguli, le respectăm, avem o transmitere comunitară scăzută, avem cazuri puţine şi atunci putem şi noi, ca sistem medical, să respirăm’, a spus Tătaru, potrivit Agerpres.

De asemenea, Nelu Tătaru îi îndeamnă pe cei care vin în pelerinaj la Iaşi să poarte mască, să respecte distanțarea fizică și să evite locurile aglomerate.

‘Dăm aceleaşi sfaturi pe care le dăm de la începutul acestei pandemii. Portul măştii, distanţare, dezinfectant şi, în acelaşi timp, să ne dăm seama că mergem în locuri aglomerate. Evităm acele locuri în măsura în care putem să păstrăm nişte precauţii’, a mai spus Tătaru.

Ramona Olaru l-a UMILIT voalat pe Alex Bodi, apoi și-a prezentat 'sponsorul' cu care e în vacanță: 'Nu e chiar bătrân, dar...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Ce spune primarul Iașiului

Pe de altă parte, Mihai Chirica, primarul reales din Iași, a precizat că evenimentele cultural artistice care se organizau de Sărbătorile Iaşiului nu vor mai fi organizate, însă se vor lua măsuri de precauție dacă vor veni pelerini cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

‘Nu încurajăm pe nimeni să vină, dar nu dorim să fim descoperiţi dacă pelerinii ajung aici. De aceea ne vom pregăti doar în acest context, să nu ne prindă pe picior greşit. De cel puţin două zile ajung tot mai multe grupuri de pelerini. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru. În România nu este interzisă libertatea de mişcare şi avem obligaţia de a-i primi aşa cum se cuvine pentru a nu-i pune în pericol şi să nu ne punem în pericol nici pe noi. Celelalte evenimente nu se vor mai ţine’, a adăugat Mihai Chirica, scrie Digi24. 

În ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 2.064 de cazuri noi de COVID-19 din 24.847 de teste. Numărul pacienților internați la ATI a ajuns la 583.

În total, în România au murit 4.947  persoane infectate cu coronavirus.

Ce s-a ales de marea campioană a gimnasticii românești după 20 de ani de la retragere. Cu ce a ajuns să se...
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Nemții au desenat viitoarea Dacia C-Neo. Viziunea unui tuner axat pe modelele mărcii
Share
Publicat de
andreea
Tags: apel iasi masuri de prec autie nelu tataru pelerinaj populatie sfanta parascheva