Categorii: Știri Stiri Romania

Mesajul lui Raed Arafat: ”Astfel de măsuri nu sunt pe viață”

Raed Arafat a făcut noi declarații despre măsurarea temperaturii înainte de a intra în spațiile închise. Această măsură a stârnit numeroase controverse.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a tranmis, pe contul său de Facebook, un mesaj în care vorbește pe larg despre măsura impusă de autorități pe durata stării de alertă, și anumea aceea de a se măsura temperatura persoanelor care intră în spații închise.

“Măsurarea temperaturii la distanţă se practică în aeroporturi prin sisteme de scanare în masă, prin care se identifică persoanele cu febră după poza acestora. Mai multe ţări, inclusiv România, au astfel de sisteme la sosire şi în unele situaţii chiar şi la îmbarcare, ele fiind activate când există un risc asupra sănătăţii publice.

Măsurarea individuală a temperaturii se face la intrarea în spaţiile cu risc de transmitere a virusului SARS-CoV-2 de către persoanele simptomatice sau asimptomatice către persoanele sănătoase. Aceasta se realizează de la o distanţă de câţiva centimetri, folosind termometre digitale. Astfel se poate identifica o persoană simptomatică, iar pentru a se proteja faţă de persoanele asimptomatice portul măştii este obligatorie”, a afirmat acesta.

”Măsurile de prevenire şi combatere trebuie respectate”

Raed Arafat a ținut să menționeze că măsurile luate în această perioadă sunt necesare la acest moment și că trebuie respectate atâta vreme cât există un risc.

“Termometrul digital nu înregistrează date personale, nu implantează cipuri, nu face poze și nu ia CNP-ul, numele și adresa perosanei. Acesta afișează doar temeperatura și poate fi utilizat de personal nemedical instruit în utilizarea unui astfel de dispozitiv.

Și-a părăsit iubita medic pentru Rodica Stănoiu! Noi detalii despre 'puiuțul' fostei ministrese a Justiției
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Într-o societate unde există un risc de transmitere a unei boli şi unde există persoane vulnerabile care pot chiar muri dacă se infectează cu virusul care cauzează boala respectivă, măsurile de prevenire şi combatere trebuie respectate de toţi membri societăţii pe durata existenţei riscului respectiv.

Astfel de măsuri nu sunt pe viaţă. Ele sunt necesare la acest moment, acestea fiind inclusiv măsuri descurajatoare pentru cei care sunt dispuşi să intre în spaţiile închise fiind simptomatici pentru a-şi rezolva problemele personale riscând viaţa altora.

În concluzie, dacă nu vrei să ţi se măsoare temperatura este dreptul tău, dar nu mai intri în spaţiul respectiv, pentru că este dreptul comunităţii şi al angajaţilor care lucrează în spaţiul respectiv să se protejeze”, a mai transmis șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

FOTO. Iubita lui Cristiano Ronaldo, în costum de baie în vacanța din Golful Persic
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: explicatie masura de protectie masurarea temperaturii mesaj Raed Arafat risc Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență spatii inchise stare de alerta