Categorii: Monden Știri Stiri Romania Vedete Romania

Mesaje cutremurătoare după moartea lui Alexandru Arșinel. ”Îmi este foarte greu, foarte greu”

Moartea celebrului actor Alexandru Arșinel a îndurerat o țară întreagă. Numeroase vedete din showbiz au transmis mesaje de condoleanțe. Alexandru Arșinel a încetat din viață în data de 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani. Alexandru Arșinel a fost unul dintre cei mai mari actori de comedie din țara noastră.

Dispariția lui Alexandru Arșinel a îndoliat scena artistică din România. Numeroase vedete au transmis mesaje cutremurătoare după moartea acestuia.

„Chiar plâng! Am fost colegi de teatru și buni prieteni. Pentru el a fost poate o ușurare, dar pentru noi este o pierdere… Îmi este foarte greu. Am jucat și cu el și cu Stela Popescu, au fost colegii mei ani de zile. Asta este viața noastră. Îmi este foarte greu, foarte greu. Am fost ani de zile colegi, Ia același loc”, a declarat actrița Camelia Mitoșeru pentru spynews.ro.

Mesaje cutremurătoare după moartea lui Alexandru Arșinel. ”Arșinel era bolnav, era la sfârșit, se vedea se știa”

”Arșinel era bolnav, era la sfârșit, se vedea se știa… S-a sfârșit o lume cu el, cu Stela, cu cei care s-au dus și mulți actori de teatru, de film, acum a venit rândul nostru… A fost un mare artist, a fost un om care și-a iubit meseria până la capăt, s-a zbătut pentru ea… Arșinel a fost un actor foarte important și plurivalent”, a spus actorul Florin Zamfrescu pentru sursa mai sus-menționată.

”Am primit vestea complicat, pentru că televiziunea a pierdut un reper, a pierdut o lume. Arșinel, Stela și Piersic sunt oamenii care au construit golden age-ul televiziunii, sunt oameni care au ridicat audiențele în televiziune și lor de exemplu, eu le datorez porecla asta de „Regele audiențelor”, datorită lor, nicidecum altcuiva. În ultimii 25 de ani nu a existat un singur format de televiziune în care Arșinel să nu fi fost prezent, pe care el să-l fi prezentat, nu a existat nici unul și aici nu vorbesc de alea 25 de revelioane, ci vorbesc de toate formatele. (…) Ultima dată am vorbit acum vreo trei săptămâni. Ultima dată când am vorbit cu Domnia Sa a fost despre Steaua. Nu am vorbit ca să ne plângem, că el nu era un om care să se plângă. Eram pe punctul unde el paria pe Steaua că se va duce în primăvara europeană, iar eu i-am spus că nu se va duce și am discutat pe tema aceasta”, a mărturisit prezentatorul TV Dan Negru pentru spynews.ro.

Mesaje cutremurătoare după moartea lui Alexandru Arșinel.  ”Din păcate îi pierdem pe oamenii valoroși și dragi”

”Sincere regrete pentru un artist de o mare valoare! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Am colindat țara și lumea alături de el și de Stela. Am învățat atât de multe de la el. Să împart scena sau platoul de filmare cu Alexandru Arșinel a însemnat o onoare, o bucurie, o lecție de teatru întotdeauna! Din păcate îi pierdem pe oamenii valoroși și dragi… Condoleanțe familiei!”, a transmis cântăreața Anca Țurcașiu în mediul online.

Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică

”Avem multe fotografii impreuna, dar aceasta de la Revelion 2010 imi este cea mai draga. Am petrecut multe clipe frumoase ce raman amintiri, cu recunostinta de a fi putut sta in preajma unui mare actor .Drum lin catre stele, spre Stela noastra…Nea Sandu. Sa fii mereu in lumina!”, a scrs prezentatoarea TV Iuliana Marciu pe contul său de socializare.

Alexandru Arșinel a murit la vârsta de 83 de ani

Actorul Alexandru Arșinel, în vârstă de 83 de ani, a murit joi seară, 29 septembrie 2022, la Spitalul Universitar București, a anunțat unitatea medicală.  Alexandru Arșinel era internat din 15 septembrie, iar de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. “În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă.Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a anunțat Spitalul Universitar București, potrivit Hotnews. În ultima perioadă de timp, regretatul actor s-a confruntat cu mari probleme de sănătate. Alexandru Arșinel a suferit un transplant de rinichi în anul 2013, la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj, condus la acea vreme de medicul Mihai Lucan.

Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, potrivit sursei mai sus-mențiomnate. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov. A fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Începând din 1967, a jucat în zeci de roluri la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti şi la Grădina Boema. Din 1978, Alexandru Arşinel a format celebrul cuplu cu marea doamnă a comediei românești, Stela Popescu.Regretata actriță Stela Popescu a încetat din viață în noiembrie 2017. Alexandru Arșinel a jucat împreună cu Stela Popescu în spectacolele Teatrului „Tănase” de la Grădina Boema, pe texte ale lui Mihai Maximilian. Alexandru Arşinel a fost director al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti între 1998 și 2018.

În plan personal, Alexandru Arșinel este căsătorit de foarte mulți ani cu Marilena, femeia cu care are doi băieți.  De ceva vreme, partenera de viață a actorului are probleme de sănătate și a ajuns să nu poată merge fără ajutor. În toamna lui 2016 soţia lui Alexandu Arșinel, Marilena, a căzut pe scări şi a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile.

FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile de depășire