Categorii: Știri Stiri Romania

Medicul Adrian Streinu-Cercel, despre pandemia de coronavirus: ”Dacă mergem în ritmul ăsta, undeva săptămâna viitoare vor fi în jur de 10.000”

Profesorul Adrian Streinu-Cercel este de părere că numărul cazurilor de coronavirus în țara noastră va crește foarte mult dacă nu sunt respectate măsurile de protecție.

Medicul Adrian Streinu- Cercel a atras atenția despre cât de important este ca masca de protecție să fie purtată corect. “Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să infecteze. Infectarea persoanelor se face pe stradă, se face acasă când faci petreceri, atunci când te duci în baruri, la serviciu dacă nu sunt respectate regulile minime de igienă. Purtarea măştii pe nas şi pe gură face diferenţa. Mă uit la televizor cu stupoare şi văd că majoritatea sunt cu masca sub nas. O mască purtată sub nas nu ajută la nimic. (…) Dacă mergem în ritmul ăsta, undeva săptămâna viitoare vor fi în jur de 10.000 (de cazuri noi de COVID-19 – n.r.)”, a declarat acesta.

“Problema este că lumea se infectează cu miile, iar aceste mii trebuie să ştim că mai au în spate de cel puţin încă zece ori mai multe persoane pe care nu le cunoaştem, sunt purtători sănătoşi şi transmit virusul în populaţie în continuare”, a completat Adrian Streinu-Cercel, potrivit click.ro.

Record de îmbolnăviri în țara noastră

Marți, 3 noiembrie 2020, a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu coronavirus din România de la începerea pandemiei: 7.733 de noi îmbolnăviri.

Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Alte 7.733 de cazuri de infectare cu noul coronavirus – cel mai mare număr de la debutul pandemiei – au fost raportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul COVID-19 a ajuns marți la 258.437. De asemenea, în ultima zi s-a înregistrat cel mai mare număr de decese – 120 -, fiind atins un nou record și în privința pacienților de la terapie intensivă – 974. Până astăzi, au decedat 7.273 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 974 sunt internate la terapie intensivă.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.305.309 teste. Dintre acestea, 30.336 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.698 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.638 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 103 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 noiembrie. Pe teritoriul României, 31.674 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.289 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.021 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 18 persoane. De la debutul pandemiei, 181.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
Cât costă să aduci o mașină SH din Germania? Ce se schimbă după intrarea în Schengen
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: adrian streinu-cercel cazuri coronavirus epidemie epidemie de coronavirus infectari masca de protectie masuri de protectie pandemie