Categorii: Monden Vedete Romania

Mama Cristinei Țopescu, dărâmată după incinerarea fiicei sale! Ce a făcut Rodica Țopescu

Cristina Țopescu a fost incinerată joi, 16 ianuarie, la patru zile după ce a fost găsită moartă în casă! Toți cei care au vrut să își ia rămas bun de la ea au putut să o facă la capela Cimitirului Bellu din Capitală, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit.

Mama Cristinei Țopescu, dărâmată după incinerarea fiicei sale!

Mama Cristinei Țopescu a stat neîncetat lângă sicrul fiicei sale, cu ochii secați de lacrimi. Rodica Țopescu a revenit de urgență în țară, după ce a aflat că singura ei fiică a încetat din viață. Femeia a adus o coroană de flori imensă, cu mesajul ”Iubirea vieții mele! Mămica”.

Fiica regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu a vrut să fie incinerată, așa că familia i-a respectat ultima dorință. La Crematoriul Vitan-Bârzești au venit zeci de colegi ai regretatei jurnaliste, dar și unii dintre membrii familiei sale, frații vitregi, Cristi și Sebastian, și mama vitregă, Christel Ungar. Cu toții au fost triști și îndurerați de moartea fostei prezentatoare.

Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

După ceremonia de incinerare, mama Cristinei Țopescu a plecat îngândurată și extrem de tristă. Ea a fost însoțită de Monica Pop și o prietenă, care ducea în mână o fotografie imensă a vedetei tv.

Rodica Țopescu a declarat, înainte de incinerea fetei sale, că cenușa acesteia va fi depusă într-un cavou din Cimitirul Bellu.

FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în...
Schema care păcălește cumpărătorii: un BMW X6 vândut și recuperat ilegal