Categorii: Monden Vedete Romania

Lucian Viziru, despre viața din Germania. ”Volumul de muncă m-a demoralizat un pic”

Lucian Viziru trăiește cu familia sa de șase ani în Germania. Despre viața sa de acolo a făcut artistul câtva declarații.

Lucian Viziru se află în Germania alături de soția sa, Ema, și de fiul lor, Mihai. Artistul a vobit despre provocările taiului din Germania și despre situația de acolo de acolo în cadul unui interviu pe care l-a acrodat pentru okmagazine.ro.

”La început, eram foarte bucuros că am reuşit să găsesc un job aici şi că o să ne mutăm. Între timp, volumul de muncă m-a demoralizat un pic, dar m-am obişnuit, e OK acum…

Eu, unul, am colegii de echipă şi elevii cu care mă înţeleg foarte bine. Am relaţii bune şi cu românii de pe aici, care mă văd de peste gard şi mă mai strigă: „Gianiii! Ce faci, Giani?“. Avem prieteni şi români, şi nemţi, şi greci… Ne e dor de unii dintre prietenii din România, dar asta e, mai vorbim cu ei pe Facebook şi pe WhatsApp”, a declarat Lucian Viziru.

”Nu simt că ar fi ceva greu. Nu mai locuim în Stuttgart, dar suntem tot prin apropiere, în landul Baden-Württemberg. E un oraş mai mic, mai liniştit, ceea ce mie îmi convine. Îmi place că e mai multă linişte şi că nu e atât de multă agitaţie”, a mai spus el.

Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Lucian Viziru a explicat și care este situația în orașul în care locuiește acum, în urma pandemiei de coronavirus.

”E totul închis: şcolile, magazinele… Mai sunt deschise doar supermarketurile, benzinăriile şi băncile. Stăm în casă ca toată lumea…

Încercăm să nu ne panicăm. Încercăm să ne spălăm cât mai des pe mâini, să intrăm cât mai puţin în contact cu alţi oameni şi să ne bucurăm, până la urmă, de ceea ce avem în casă, de familie”, a povestit el.

„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?