Categorii: Monden

Lavinia Pîrva, prima apariție la TV după naștere! Cum arată solista după ce a adus pe lume un băiețel

Lavinia Pîrva a apărut pentru prima oară într-o emisiune TV zilele trecute, la nici două luni de când l-a născut pe Alexandru, băiatul ei și al lui Ștefan Bănică Junior.

În cadrul emisiunii TV de la Kanal D, bruneta a vorbit despre schimbările din viața sa și despre perioada de sarcină.

„Sunt într-o perioadă în care am nevoie de această liniște, dar o am pentru că este una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții mele. Este foarte adevărat! Când ies din casă, abia așteptă să mă întorc, pentru că acasă este o minune, este vorba despre băiețelul meu. El mai are foarte puțin și împlinește două luni.

Am un mare noroc, am un copil foarte cumințel, este chiar în regulă. M-a ajutat Dumnezeu și am întâlnit un om extraordinar, este vorba despre doamna Lili care a venit la noi de când l-am adus pe Alexandru de la maternitate. Acum sunt relaxată în ceea ce îl privește pe cel mic. Copilul meu este atât de sănătos pentru că eu am mâncat de toate. Eu am mâncat sănătos pentru că așa am fost întotdeauna, am mâncat tot ce am poftit. Văd că este foarte bine, cel mic este sănătos”, a spus Lavinia.

Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

„Am avut retenție de apă”

„Eu am avut o sarcină normală, nu pot să spun că cea mai ușoară, pentru că am luat niște kilograme. Am avut retenție de apă, dar am rezolvat după ce am născut. Nu am stat numai în casă, am fost destul de activă, eu în perioada sarcinii am lansat două piese”, a mai povestit soția lui Ștefan Bănică.

 

FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important