Categorii: Monden Vedete internationale

Katy Perry, în depresie după despărțirea de Orlando Bloom! Artista a vrut să se sinucidă

Katy Perry a făcut dezvăluiri șocante! Solista a declarat că a vrut să se sinucidă în 2017 după ce s-a despărțit de actorul Orlando Bloom, actualul ei logodnic.

În cadrul unui interviu pentru CBC Radio One, vedeta a explicat că a trecut printr-o depresie cruntă, din care și-a revenit cu greu.

A vrut să-și ia viața în urmă cu 3 ani

‘Cariera mea se afla pe o pantă ascendentă și tot urca, apoi a coborât. Pentru mine, momentul acela a fost precum un cutremur puternic. Mă despărțisem de iubitul meu, care acum urmează să fie tatăl copilului meu și atunci eram foarte entuziasmată că voi avea succes cu noul meu album. Dar validarea celor din jur nu m-a ajutat și m-am prăbușit’, a spus artista.

În plus, Katy Perry a povestit și cum a trecut peste acele momente grele. Ea a susținut că credința în Dumnezeu a făcut-o să își găsească drumul în viață.

‘Probabil că recunoștința mi-a salvat viața pentru că, dacă nu aș fi descoperit asta, aș fi rămas în propria tristețe și apoi e posibil să fi făcut acel pas. Dar am găsit puterea să fiu recunoscătoare. Pentru mine a fost important să ajung în acel punct în care eram distrusă tocmai pentru a-mi vedea viața dintr-o altă perspectivă’, a mai adăugat ea.

Katy Perry este însărcinată

În luna aprilie a acestui an, Katy Perry a anunțat că este însărcinată pentru prima dată. Tatăl fiicei sale este Orlando Bloom, iar cei doi abia așteaptă să devină părinți.

‘Câteodată nu știu ce este mai rău, să mă feresc de virus sau valurile de depresie care vin cu situația asta. (..) Am cinci zile bune și după aia două în care stau și plâng toată ziua, uitându-mă la degetele de la picioare. Cred că este cu siguranță ceva hormonal’, mărturisea recent Katy Perry.

Amendă neplătită, permis suspendat. Calculul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

În urmă cu 8 ani, cântăreața a divorțat de actorul Russel Brand, iar în 2016 s-a cuplat cu Orlando Bloom. De-a lungul timpului, cei doi s-au despărțit și împăcat de mai multe ori.

Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
UE impune CAMERE pentru monitorizarea șoferilor în mașinile noi. Ce înregistrează acestea?