Categorii: Monden Vedete Romania

Incredibil! Cine a ajuns să locuiască acum în vila Stelei Popescu de la 2 mai. A pus mâna pe toată averea actriței

Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017, la vârsta de 82 de ani, în urma unui accident vascular-cerebral. De-a lungul timpului, actrița a strâns o avere considerabilă, însă preferata ei era vila de la 2 mai, în care a investit enorm.

Incredibil! Cine a ajuns să locuiască acum în vila Stelei Popescu de la 2 mai. A pus mâna pe toată averea actriței

La câteva luni de la moartea Stelei Popescu s-a zvonit că fiica ei adoptată, Doina Maximilian, ar fi închiriat vila de pe litoralul românesc. În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel.

Conform Click!, în vila Stelei Popescu de la 2 mai s-a mutat nepoata acesteia, Stanca Dolbea. Fiica Doinei Maximiliam era stabilită în Germania, însă a revenit cu familia sa în vila din stațiunea 2 Mai, pe timpul verii.

Stanca Dolbea este căsătorită cu Daniel Dolbea și au împreună un băiețel de patru ani. Din imaginile realizate de cei de la Click!, femeia se relaxează în vila regretatei sale bunici, acolo unde aceasta își petrecea toate verile. Mai mult de atât, fiica Doinei Maximiliam a făcut câteva schimbări în locuința Stelei Popescu.

Prințul Marco a scos artileria grea și îl atacă pe Speak: 'Să vorbim despre suma pe care ai primit-o și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

În urmă cu doi ani, tânăra actriță a fost prezentă la înmormântarea Stelei Popescu, care a avut loc la Cimitirul Cernica.

Stela Popescu a avut peste 50 de ani de scenă, iar banii pe care i-a câștigat i-a investit în bunuri materiale: trei vile frumoase, una în centrul Capitalei, una la Crevedia, lângă Bucureşti, şi cea de-a treia pe Litoral, în staţiunea 2 Mai.

În plus, actrița i-a încredinţat Doiniţei şi o afacere de jumătate de milion de euro, mai precis un bloc de trei etaje, imobil recent construit, chiar în buricul Bucureştiului.

Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România