Categorii: Monden Vedete Romania

Ilie Năstase, cadou de sute de mii de euro pentru soția lui

Ilie Năstase i-a făcut un cadou de sute de mii de euro Ioanei, soția sa, la scurt timp după ce presa scria că fostul tenismen a călcat strâmb și a fost iertat.

Ilie Năstase, cadou de sute de mii de euro pentru soția lui

Fostul sportiv și cea de-a cincea soție au decis să se căsătorească religios, iar tenismenul i-a făcut un cadou cu totul special, o clinică medicală. Astfel, Ilie Năstase a devenit investitor în afacerea în care Ioana este asociată cu medic generalist, scrie Playtech. O vilă din Dorobanți, care a fost deja închiriată, va fi sediul clinicii, unde urmează să fie adusă aparatură de înaltă performanță. 

„În noiembrie eu şi prietena mea am început să discutăm mai în serios despre acest proiect. Ea este medic generalist la American Hospital, o renumită clinică din Turcia, dar are şi putere decizională acolo, aşa că am hotărât să deschidem în Bucureşti o clinică unde oamenii vor găsi de la oncologie, până la estetică şi vom avea medici atât din Turcia, cât şi din România. La începutul lunii decembrie am închiriat deja o vilă în zona Dorobanţi, vom aduce aparatura din America, însă va mai dura puţin până vom deschide pentru că ne ocupăm de acte”, a declarat Ioana.

Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani

 

Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?