Categorii: Monden

Îl mai ții minte pe Nick de la N&D? Iată cum arată acum

A avut un succes fabulos în anii 2000 alături de Delia, însă de atunci cariera sa muzicală nu a mai progresat, iar Nick de la N&D a dispărut din lumina reflectoarelor. 

În ultimii ani, singurele apariții care l-au readus în centrul atenției pe Nick au fost colaborările cu Delia, alături de care a urcat pe scenă la diferite concerte și evenimente, pentru a interpreta piesele de succes ale trupei celor doi. 

În 2018, Nicolae Marin a apărut la mai multe emisiuni TV, unde a dezvăluit că a pierdut un număr considerabil de kilograme, din dragoste. 

Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

„Am slăbit peste 20 de kilograme. Din dragoste! Am vrut să îmi schimb modul de viață, mâncam total aiurea, shaorma, eram total neorganizat. Ajunsesem să nu mai pot să mă aplec să mă leg la bocanci. Am început să mănânc puțin mai calculat, am înjumătățit mâncarea, am ținut și o cură de slăbire timp de șase luni. Apoi am început să mă mișc puțin. De atunci nu mai țin dietă, dar am eliminat pâinea“, a declarat Nick.

FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
BT Leasing scoate la vânzare vehicule recuperate. Prețurile pornesc de la 1.500 Euro