Categorii: Monden Vedete internationale

FOTO | Cum arată Leticia Bufoni, skaterița care ar avea o relație cu Neymar

Leticia Bufoni, una dintre cele mai talentate skaterițe din lume, l-a impresionat pe Neymar cu trupul său tras prin inel. Presa străină susține că cei doi au o relație, deși sportiva a declarat că sunt doar prieteni foarte apropiați.

Născută în Sao Paulo, brazilianca a început să se dea pe skate la nouă ani și a primit cadou prima placă, de la bunica sa, doi ani mai târziu.

Cum arată Leticia Bufoni

Ajunsă la 26 de ani, Leticia se pregătește pentru Jocurile Olimpice din Tokyo de anul viitor, unde skateboardingul va fi prima oară parte din competiție. În trecut, tânăra a câștigat de cinci ori medalia de aur la X Games, un faimos eveniment de sporturi extreme.

„Am crescut pe străzi făcând sport tot timpul. Nu aveam computere, nici telefoane inteligente. Toți copiii se dădeau cu skate-ul, așa că am făcut și eu asta. La un moment dat, tata mi-a rupt placa pentru că nu era de acord să fac asta, eram singura fată printre 10 băieți. Însă până la urmă s-a resemnat”, povestea Bufoni acum ceva vreme. 

EA l-a făcut pe Florin Ristei să uite de toate fostele 🤭🤭 E fosta lui Castellano!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Presa străină a scris, recent, că Leticia i-ar fi căzut lui tronc lui Neymar, însă sportiva a negat relația amoroasă. 

„Relația mea cu Neymar este una de prietenie, este un prieten minunat. Am fost în vacanță împreună, avem prieteni comuni și el nu se dă cu skateboardul pentru că nu e lăsat de cei de la Paris Saint-Germain”, a spus Bufoni. 

 

FOTO. Imagini hot cu cea mai frumoasă voleibalistă din lume în costum de baie
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește