Îndrăgita artistă Oana Sîrbu, în vâstă de 54 de ani, este o prezență cuceritoare oriunde își face apariția. Vedeta are un stil de viață cât se poate de sănătos, despre carre a dat detalii într-un interviu. ”Mă îngrijesc să dorm după-amiaza, dar să nici nu mă culc prea târziu noaptea”, a mărturisit Oana Sîrbu.
Oana Sîrbu arată foarte bine. La 54 de ani, artista se menține într-o fomă fizică foarte bună. Vedeta a dat detalii despre stilul său de viață pentru publicația Formula AS.
”Sincer, pentru cum arăt, cred că nu am un merit special. Mai degrabă e vorba de un bagaj genetic, transmis din generație în generație, căci toți oamenii din familia mea au fost frumoși, talentați – la muzică, în arte – în mod deosebit”, a declarat vedeta.
”„Stilul meu de viață” înseamnă acum multă odihnă, pe cât se poate înconjurată de prieteni, nu atât de mulți, dar știu că sunt oameni cu energii bune și frumoase pentru mine. Mă bucur și de lecturi agreabile sufletului și afinităților mele, de filme psihologice. Mă bucur de muzica ce răzbate în toate încăperile casei mele, de concertele la care merg și la care vibrez și unde mă încarc cu emoția pe care doar muzica ți-o poate da! Atenția mea (dincolo de obligațiile mele, de job-ul meu, de concerte sau recepții la care sunt invitată să cânt) se îndreaptă, desigur, și spre alimentație, și spre menținerea unei forme fizice bune”, a explicat Oana Sîrbu.
”Am un program zilnic de 20 de minute de stretching, de pilates, mă îngrijesc să dorm după-amiaza, dar să nici nu mă culc prea târziu noaptea. Alimentația mi-e formată din produse nutritive: pește, fructe de mare, icre crude, câte un pahar de vin alb sau roșu, cafea naturală, ciocolată amăruie, fructe, legume coapte, brânzeturi (mozarella, brânză de capră sau de bivoliță), ceaiuri (nu-mi lipsesc ceaiurile de lavandă, busuioc, soc, sânziene). Și pentru a-mi întregi starea de bine, am obiceiul să ard tămâie în casă, să spun rugăciuni, mantre, să meditez…”, a mai spus artista.
Oana Sîrbu a cucerit generații întregi de români cu rolul interpretat în seria de filme ”Liceenii”, unde a jucat alături de celebrul Ștefan Bănică Junior. În plan personal, Oana Sîrbu a fost căsătorită, în urmă cu ani, cu Virgil Popescu, cel care i-a compus multe dintre melodiile pe care aceasta le interpretează. Oana Sîrbu s-a căsătorit cu Virgil Popescu în data de 10 iunie 1989, când avea doar 21 de ani. Cei doi au divorțat în anul 1993.Oana Sîrbu l-a cunoscut pe Virgil Popescu când avea doar 17 ani.
Oana Sîrbu a explicat , într-un interviu, în ce relații a rămas cu cel care i-a fost partener de viață. ”Eu m-am măritat destul de repede. Pe la 21 de ani am vrut să oficializăm relația mult discutată și disputată și în familie, erau anii adolescenței, îl cunoscusem pe Virgil, ai mei mă lăsau, nu mă lăsau, era așa o diferență de vârstă și de nebunie între noi. Am văzut cum e și după 4 ani n-a fost să fie să rămânem împreună”, a declarat artista.
„Am rămas într-o relație extraordinar de frumoasă de colaborare. Focusul meu acum e pe băiețelul meu pe care-l iubesc”, a mai spus aceasta.