Categorii: Monden Vedete internationale

FOTO | Cât de bine arată Sarah Shahi! Fosta majoretă de origine iraniană are 39 de ani

La 39 de ani, actrița de origine iraniană Sarah Shahi arată fabulos. Deși are trei copii, fosta majoretă nu își arată deloc vârsta și are curaj să pozeze în costum de baie. 

Născută în Texas din părinți iranieni, Sarah a avut întotdeauna probleme de adaptare, însă a mărturisit că cel mai greu i-a fost în copilărie. 

Cât de bine arată Sarah Shahi

„Părinții mei sunt persani și am fost crescută în Texas, unde tot ce mi-am dorit era să fiu caucaziană. Vorbesc farsi și engleză, însă cei din jur cred că sunt mexicană, așa că mi se adresau în spaniolă. Doream foarte mult să mă integrez, nu să am mustață la nouă ani”, s-a confesat actrița pentru Elle. 

Românul care a împrumutat statul cu 68 de milioane de euro umblă cu S500 'modest'. Ce secrete ascunde
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

În 2009, Shahi s-a căsătorit cu actorul Steve Howey și a dat naștere primului copil al familiei, un băiat. În urmă cu cinci ani, Sarah a adus pe lume un băiat și o fată, gemeni. Ambele nașteri au avut loc acasă, însă totul a decurs foarte bine. 

 

FOTO. Andreea Bălan, imagini senzuale. Cum apare în noul videoclip
FOTO. Cum arată iubita fotbalistului care e pe placul lui Gigi Becali
Campion mondial cu un monopost desenat de fani. Lando Norris a dat lovitura!