Categorii: Monden Știri Vedete Romania

FOTO / Au început filmările pentru cel mai nou sezon ”Insula Iubirii”

”Insula Iubirii” a primit cu brațele deschise noi cupluri care vor să trăiască experiența care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți. Radu Vâlcan şi echipa de filmare, alături de concurenţii şi ispitele noului sezon au ajuns deja în Thailanda, acolo unde se va filma cel mai nou sezon al reality show-ului de la Antena 1.

Noul sezon al emisiunii ”Insula Iubirii” le va aduce telespectatorilor o mulţime de surprize. Noi poveşti de viaţă, mai multe ispite, noi locaţii şi mult mai multe provocări, sunt doar câteva dintre ingredientele celui mai nou sezon Insula Iubirii.

Două resorturi exclusiviste de pe Coconut Island, o locaţie de-a dreptul spectaculoasă şi cu totul nouă îi vor găzdui pe cei care vor trebui să aleagă între relaţie şi tentaţie, la Insula Iubirii.

Au început filmările pentru cel mai nou sezon ”Insula Iubirii”. Ce spune Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii

„Sunt foarte bucuros să vă anunţ că am inceput deja filmările pentru cel mai nou sezon Insula Iubirii, într-o locaţie de vis, în Coconut Island, o insulă cu totul specială, de lângă Phuket. Tot ce pot să vă spun în acest moment este că fanii acestei emisiuni vor avea parte de foarte multe surprize, avem o mulţime de noutăţi, mult mai multe ispite şi, totodată, mult mai multe provocări”, a declarat gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

„Până acum, toate sezoanele ne-au surprins diferit şi vă asigur că nici de această dată nu vor exista excepţii. Insula Iubirii e pregătită să îi pună din nou pe concurenţi faţă în faţă cu alegerile care le vor schimba vieţile. Tentaţie sau relaţie sunt cuvintele care îi vor defini de-acum înainte pe cei care au decis să îşi testeze relaţiile la Insula Iubirii!”, a completat acesta.

Coconut Island, ispitele noi, dar și cuplurile concurente care sunt dispuse să își testeze relația sunt ingredintele care fac ca cel mai nou sezon Insula Iubirii să fie unul de neratat.

FOTO. Cum arată azi Gabriela Roșu, handbalista care a cucerit toată România cu gestul mai puțin obișnuit din avion!
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Cât costă parcarea în București, și cum faci să plătești MAI PUȚIN?
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: amieiune tv antena 1 filmari insula iubiri prezentatorul insula iubirii Radu Vâlcan sezon nou