În anii ’80, renumitul actor Florin Piersic și celebra cântăreață Angela Similea au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri pe scenă. Relația lor, însă, a existat și dincolo de lumina reflectoarelor.
Despre idila dintre Florin Piersic și Angela Similea s-a vorbit multă vreme, însă abia în urmă cu câțiva ani actorul a vorbit despe povestea de dragoste dintre ei.
„Cu Angela am fost într-un amor nebun. Luni întregi am plecat cu ea în deplasari şi era imposibil să nu avem ceva, mai ales că Similea era foarte frumoasă şi dorită de toţi. Era cel mai mare trofeu, cum ar fi Angelina Jolie acum. La început ne şicanam, apoi am început să ne apropiem din ce în ce mai mult, ne mai şi pipăiam, până ne-am cuplat de tot. A fost o ”lipitură” în toata regula, o poveste de dragoste frumoasă, de care, acum, îmi aduc aminte cu plăcere“, dezvăluia Florin Piersic pentru wowbiz.ro.
Cu toate acestea, actorul nu s-a căsătorit cu ea. Angela Similea era măritată pe atunci cu olandezul Jan Hilgen, iar Florin Piersic cu Anna Szeleş.
„Nu am avut un amor cu ea ca să doresc să mă despart de soţia mea de atunci, Anna Szeleş. Eu am iubit-o pe Angela şi am avut unele momente în care am simţit că ea ar fi făcut orice ca să rămână cu mine“, mai spunea Florin Piersic, potrivit adevarul.ro.
„Florin era cu adevărat superb. Avea o frumuseţe de Făt-Frumos, departe de a fi efeminat. (…) Ceea ce am înţeles eu repede lângă el este că ”dacă eşti fluture” te-ai ars. Nu voiam să mă ard… M-am străduit să rămân şi eu o ”lampă”. Dar am creat un cuplu. Pe la televizor, în turnee.
Mi-amintesc că Anna Szeleş, soţia lui, a suferit mult. Cel puţin în meserie. Ei doi erau frumoşi, erau talentaţi, dar, când am intervenit eu, s-a întâmplat un lucru la urma urmei normal. Adică, eram doi români înalţi, frumoşi şi celebri, eram un cuplu adevărat“, povestea Angela Similea în cartea biografică ”Angela – cântec și rugă”, scrisă de Smaranda Jelescu.
Angela Similea a fost căsătorită de patru ori: cu Andi Constantin, Sorin Movileanu, Jan Hilgen și Victor Surdu. Din cea de a doua căsnicie, artista are un băiat, Sorin.
La rândul lui, Florin Piersic are trei mariaje la activ. A fost căsătorit cu actrița Tatiana Iekel, cu care are un băiat, Florin Piersiv Junior. Ulterior, actorul a fost însurat cu Anna Szeleș, cu care are un fiu, Daniel. În anul 1993, Florinh Piersic s-a căsătorit cu Anna Torok.
FOTO: capturi video YouTube