Bucurie mare în familia lui Adi Minune! Fiica lui, Karmen, a născut. Solista a adus pe lume primul ei copil, o fetiță pe nume Sofia. Karmen și soțul ei, Bogdan Căplescu, sunt în al nouălea cer.
Artista și-a împlinit cel mai mare vis, acela de a deveni mamă. Familia i-a fost alături la spital, conform spynews.ro.
Copleșit de emoții, tatăl lui Karmen, Adi Minune, s-a așezat pe un scaun în fața spitalului, iar ginerele său a fost extrem de agitat.
„Sunt o graviduță norocoasă, o lună de zile am avut simptome, dar acum sunt foarte bine, nu am nicio problemă. Pe 9 august, cam așa voi deveni mamă și va fi leu, mă bucur foarte mult, că fratele meu e leu și îmi place tot la el. Nu știm deocamdată cum o să-l cheme, o să ne gândim. Iese ba așa, ba așa..aș prefera un leu, dar ai mei cu toții își doresc o fată. Am 21 de ani!”, a declarat Carmen Simionescu în cadrul emisiunii La Măruță, în urmă cu ceva timp.