Categorii: Monden

Elena Gheorghe are probleme cu bona: “Suntem dependenți de ea”

Elena Gheorghe este o mămică cu normă întreagă, însă din cauza programului încărcat, artista apelează la “ajutoare”. Elena recunoaște că nu se poate descurca fără bona familiei, doamna Ana.

Numai în locul Elenei Gheorghe să nu fi. Arista trece prin momete “dificile” după ce recent, bona familiei și-a rupt piciorul, iar de atunci cântăreața și soțul ei, Cornel Ene, nu mai au liniște în casă cu cei doi copii ai lor, care se întrec în năzdrăvănii.

”Doamna Ana și-a rupt piciorul. Noi suntem dependenți de ea. Ne-a crescut și pe noi. Mulți cred că să ai bonă e o fiță, dar nu este așa. Noi nu ne descurcăm fără ea. Sigur, mă ajută și mama, și soacra, dar cu năzdravana de Amelie e greu sa te descurci. Plus ca Nicholas a crescut, trebuie să mă ocup și de el, să facem teme”, a povestit Elena pentru Click.ro.

Vedeta are nevoie de ajutor şi s-a gândit să mai apeleze la cineva.

Dan Alexa, primele declarații după ce și-a petrecut noaptea cu Andreea Popescu: 'Realitatea este cu totul alta!'
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

”Îmi mai trebuie o bonă, nu mă descurc. Nici nu mai știu de când nu am avut o vacanță. Asta e deja basm”, a mai spus Elena.

Cum își menține Elena silueta

De-a lungul timpului, solista a vorbit despre stilul său de viață și despre modul în care își păstrează formele de invidiat. Elena a adoptat un regim alimentar sănătos, face mult sport și apelează și la un smoothie special.

Băutura la care apelează vedeta conține banană și unt de arahide, ingrediente savurate deseori și de celebrul Elvis Presley, dar și cicocolată neagră și o cană de lapte de migdale fără zahăr.

FOTO. Maria Sharapova, apariție rară în costum de baie. Cum arată rusoaica la 39 de ani
Cristi Chivu și Adelina Chivu, iubire pe plaja din Mykonos! Imaginile anului: se sărută pe șezlong!
Este polițistul de vină? Două tramvaie s-au izbit după ce agentul a făcut semn vatmanului să treacă