Categorii: Monden

Drama actriței Rodica Popescu-Bitănescu! Ce chin pe sufletul artistei

Rodica Popescu-Bitănescu este una dintre actrițele române adorate de public, cu o carieră foarte lungă în spate. Deși lumea o apreciază mai ales pentru râsul său contagios, viața actriței nu a fost deloc ușoară și a trecut prin momente foarte dureroase de-a lungul timpului.

A urcat pe scenă în cele mai negre momente

Într-un interviu acordat ieri unei emisiuni TV, Rodica Popescu-Bitănescu a vorbit despre frumoasa sa carieră în teatru și film, dar și despre dramele care i-au marcat viața. Cele mai grele momente le-a trăit atunci când i-a perdut pe cei apropiați și a trebuit să lase deoparte suferința și să urce pe scenă.

„Râsul mie îmi face foarte bine”

„Publicul vine pentru tine, problemele le lași, nu le știe nimeni. Am jucat cu părinții pe catafalc, și cu părinții lui Mircea (soțul său) la fel. Când terminam spectacolul bufneam într-un plâns isteric pentru că scăpasem. Mă gândeam cum am putut să joc. Când a murit fratele meu, era pe catafalc, eu jucam într-o telenovelă, a trebuit să joc, nimeni nu a știut. Dumnezeu mi-a dat acest dar să râd. Râsul mie îmi face foarte bine”, a mărturisit Rodica Popescu-Bitănescu. 

Substanțe afrodisiace, descoperite în casa Rodicăi Stănoiu. Ancheta ia o turnură neașteptată
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

 

Primele imagini cu Dan Petrescu după ședințele de chimioterapie: cât de mult a slăbit și cum arată!
Ioan Andone i-a primit pe Cătălin Măruță şi pe Andra în Spania, în casa lui de milioane de euro: „Sunt un om...
Un radar fix cu inteligență artificială a înregistrat peste 1.000 de abateri, în doar 4 zile