Categorii: Monden Vedete Romania

De ce nu vrea Petre Roman să mai vorbească cu fiica lui. De unde a pornit tot conflictul între el și Oana Roman

Oana Roman și tatăl ei nu-și mai vorbesc de ani buni și nici până în momentul de față nu au reușit să reia legătura. Vedeta mărturisea că a rupt relația cu părintele ei, politicianul Petre Roman, dar și cu sora mai mare, Catinca Zilahy.

De asemenea, Oana Roman spunea că tatăl ei s-a îndepărtat după ce el și-a făcut o nouă familie și a devenit tătic. În schimb, nici Petre Roman nu vrea să mai audă de fiica lui, iar motivul ar fi unul neașteptat.

Oana Roman suferă că tatăl ei n-o bagă în seamă

‘Relația cu tata s-a răcit foarte mult. Practic, el s-a îndepărtat treptat-treptat. Am luat lucrurile ca atare, înțeleg că așa a gândit el să facă. Nu știu dacă a făcut-o din proprie inițiativă sau forțat de împre­jurări. Încă sper să se regleze lucrurile și să simt că am un tată în viață și lângă mine, parte din viața mea și a Isei, mai ales. Nu a venit să o vadă de aproape un an și, de când ne-am mutat, nu a dorit să vină să vadă casa, probabil și pentru că nu vrea să o întâlnească pe mama. Pentru mine, însă, e o mare durere, întrucât îmi do­ream să se bucure pentru această realiza­re a mea și pentru că îmi doream ca Isa să fie parte din viața lui. Este singura lui ne­poată’, afirma Oana Roman, într-un interviu pentru VIVA!

În plus, vedeta a mai declarat public că tatăl ei o bătea destul de des în copilărie.

De ce s-a supărat Petre Roman pe fiica lui

‘Tata a fost un tată dur, mi-am luat şi bătăi foarte mari de la el şi pentru că eram un copil nu foarte cuminte. Probabil că şi pentru un fel de spaimă…Pe când aveam 8, 9 , 10, 11 ani cam aşa. Plecam la joacă şi trebuia să vin la 8, nu veneam la 8 şi mi-o luam. Mă bătea cu cureaua de îmi sărea apa în cap. Voia o disciplină poate uşor exagerată, asta pentru că şi el toată viaţa a fost un om extrem de disciplinat…o extremă dusă la extrem, dacă pot spune aşa. Au fost momente de genul acesta care pot spune că m-au marcat’, au fost vorbele Oanei Roman, în urmă cu ceva timp, potrivit playtech.ro.

Se pare că aceste afirmațiile ale Oanei l-au făcut pe Petre Roman să încheie orice legătură cu fata lui. Fostul premier al României a spus că i-a oferit Oanei o educație și o dezvoltare armonioasă.

Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

‘În urmă cu 4-5 ani, Oana a declarat că tatăl ei o bătea în copilarie. El a rămas scârbit, a zis că nu o va ierta niciodată pentru că i-a murdărit imaginea așa. Mai ales că el nu a maltratat-o, ci i-a oferit întotdeauna tot ceea ce a fost mai bun: educație aleasă, cei mai buni meditatori, cele mai bune scoli, mașină cu șofer’, a declarat un apropiat al lui Petre Roman potrivit sursei citate mai sus. 

Oana Roman nu mai vorbește cu sora ei

Cu sora ei, Catinca, relația s-a stricat de anul trecut, după ce nu ar fi primit ajutorul sperat pentru mama lor, Mioara Roman, rămasă fără locuință.

‘Ultima oară am vor­bit în vară, când i-am spus că mama nu mai are unde să stea și că trebuie să o iau la mine. Nu s-a oferit să ajute și, de atunci, nu mi-a mai dat niciun telefon sau mesaj’, spunea Oana Roman pentru VIVA!

FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
Cum ÎNTORCI CORECT în giratoriu? Numerotarea ieșirilor în sensul giratoriu e foarte importantă