Categorii: Monden

Daniela Gyorfi a vorbit deschis despre problemele de cuplu. Artista și soțul ei se ceartă de la bani

Daniela Gyorfi și George Tal formează un cuplu din 2006. Relația lor nu a fost ferită de certuri, mai ales că cei doi lucrează împreună, ca artist și impresar, iar discuțiile de la bani sunt și ele la ordinea zilei. 

Este una dintre cele mai deschise vedete din România când vine vorba de subiecte tabu și a vorbit fără nicio problemă despre aceste lucruri. Daniela Gyorfi deși are o viață de cuplu fericită, certurile cu partenerul său, George Tal, nu lipsesc, mai ales că cei doi lucrează împreună.

“George fiind impresarul meu, banii noștri intră în casă în mod egal. El face rost de spectacole, eu cânt. Munca este în echipă. Eu nu vreau vile și palate, vreau să câștig atâția bani cât să nu am grija zilei de mâine. Nu există cupluri fără certuri, și noi spunem câteodată, gata, ne despărțim. El îmi spune că am gura mare. Avem și noi problemele noastre, dar suntem o familie unită”, a declarat artista.

BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani

Certurile dintre cei doi se pare că i-a unit și mai mult și au ajuns să aibă o căsnicie armonioasă, din care a rezultat și o fetiță minunată.

“Eu l-am cunoscut în Germania. Faptul că el acolo avea o situaţie, avea şi doi copii din prima căsătorie, eu o aveam aici pe mama… a fost o situaţie puţin complicată. Nu am crezut în relaţia asta. Până la urmă lucrurile s-au aşezat. El a spus să stăm împreună, să vedem dacă ne înţelegem. Ne-am certat, ne-am despărţit. Nu a fost niciun motiv, doar orgoliul amândurora. Suntem două pietre foarte tari. Nimeni nu a crezut în această relaţie”, mărturisea Daniela Gyorfi acum ceva vreme la Antena 1.

FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?