Categorii: Monden Vedete internationale

Dan Petrescu a împlinit 52 de ani! Cum a sărbătorit și unde a petrecut

Dan Petrescu a împlinit 52 de ani! Iată cum a sărbătorit și unde a petrecut antrenorul anului în România. 

Proaspăt intrat în vacanță, Dan Petrescu are multe motive de bucurie. A reușit să încheie anul 2019 cu o performanță profesională specială, echipa pe care o antrenează, CFR Cluj, fiind pe primul loc în clasament. 

Dan Petrescu a împlinit 52 de ani

Dincolo de asta, fostul internațional s-a reunit cu familia, alături de care va petrece Sărbătorile. Soția sa, Adriana, i-a făcut o surpriză de ziua lui și a organizat o petrecere în Dubai. Pe lângă micuța Jennifer, și Rebecca, una dintre cele două fiice din mariajul anterior al lui Petrescu, a fost alături de tatăl său cu ocazia aniversării. Antrenorul a primit și un tort special, pe care scria „La mulți ani, tati!”.

Cine este Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei. Ce studii are, de fapt
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

„A fost un an foarte greu, am nevoie de linişte şi de odihnă, sincer. A fost cel mai bun an din cariera mea de antrenor, după un asemenea an, vrei şi tu să te odihneşti. Pentru că vreau să mă întorc. Vreau să fiu mai odihnit şi mai inteligent poate. A fost foarte bine de ziua mea, cu echipa am fost, după aia cu familia, cu maică-mea, cu fratele meu, acuma merg la fete în Dubai să sărbătorim din nou”, povestea Dan acum câteva zile.

FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
FOTO. Parcă sunt surori! Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate