Categorii: Monden

Cum s-au cunoscut Gheorghe Hagi și soția lui, Marilena! Fostul internațional a făcut mărturisiri emoționante

Gheorghe Hagi este printre cei mai faimoși fotbaliști români din toate timpurile, iar golurile pe care le-a marcat de-a lungul vremii au fost urmărite cu sufletul la gură de milioane de oameni. În ceea ce privește viața sa de familie, fostul căpitan de la națională a fost întotdeauna discret, însă ân urmă cu ceva timp a vorbit despre soția sa într-un interviu. 

Gică Hagi și Marilena sunt împreună de 24 de ani și au împreună doi copii, pe Ianis, de 20 de ani, și pe Kira, care are 23 de ani. 

În 2000, cei doi au vorbit, într-un interviu pentru Viva, despre începuturile relației dintre ei. Hagi a povestit că a cunoscut-o pe Marilena în octombrie 1993, prin intermediul unor prieteni comuni, dar și partenera lui își reamintește cu drag momentul întâlnirii.

„Și el era timid, ca și mine”

„Îmi amintesc perfect, desigur. M-a invitat la restaurantul Select. Deși eram îngrozitor de timidă, încă de la început m-am simțit în largul meu lângă el. Asta pentru că îmi semăna în multe privințe. Și el era timid, ca și mine. (…) Eram studentă în anul II și venea să mă ia de la facultate. Își parca mașina pe o străduță îndepărtată, ca să nu ne vadă cineva sau să afle părinții mei. Totuși, n-am rezistat prea mult și i-am spus surorii mele cu cine am ieșit. Am păstrat amândouă secretul până la prima mea ieșire în public alături de Gică. Era o petrecere machidonească. Toată lumea a fost surprinsă. Nu știau de unde am răsărit”, a spus Marilena. 

Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au întreținut atmosfera...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

„Viața mi-a dat de toate!”

Deși foarte discret în ceea ce privește familia sa, fostul internațional și-a deschis, la un moment dat, inima în fața presei și a vorbit despre relația cu soția sa: „Viața mi-a dat de toate: sport, fotbal, sunt celebru și am o familie incredibilă. Am o nevastă care e cu mine, care mi-a dat doi copii și care mă susţine. (…) Îi mulțumesc pe această cale. Îmi spune din când în când «dar nu îmi zici și mie că mă iubești»? E mai greu, că eu zic mai greu. Dar ea știe că țin la ea. Și ea ține la mine”.

 

FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și...
FOTO. Manechinul a simțit că trebuie să atragă atenția între burlacii milionari de la Miami și a apărut așa în public, dar...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?