Categorii: Monden Vedete Romania

Cum arată Cezara Dafinescu la 71 de ani. Actrița are probleme de sănătate

Cezara Dafinescu demonstrează că poți arată superb și la vârsta de 71 de ani. Marea actriță și-a păstrat frumusețea, în ciuda momentelor grele prin care a trecut de-a lungul timpului. 

Cezara Dafinescu a întors toate privirile la cea mai recentă apariție în public. Extrem de elegantă și îmbrăcată cu o rochie neagră, actrița arată fabulos, deși are 71 de ani. 

Cezara Dafinescu: „Merg greu”

Vedeta a vorbit, recent, într-un interviu despre problemele de sănătate pe care le-a întâmpinat, dar și despre cum arată o zi din viața sa.

„Am și avut probleme cu piciorul. Și de vreo 4-5 ani sunt cu probleme, merg greu. Dintr-o prostie, mă durea un șold și prietena mea Monica Pop mi-a zis să-mi fac o operație, să-mi pun proteză. Nu am nimerit unde trebuie, m-am dus în necunoștință de cauză și nu a reușit operația. Un an de zile am suferit. La evenimente m-am întâlnit cu diverși medici care mă vedeau în baston. M-au trimis la Foișor, managerul Stoica m-a operat, mi-a pus o proteză cu antibiotice. De 3 ori m-am operat. Ar fi trebuit să fiu în baston, dar am venit fără”, a povestit actrița pentru Click. 

,,Eram eu în locul ei``. Dezvăluirea unei tiktokerițe despre mesajele primite de la iubitul Valentinei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Întrebată cum arată o zi din viața ei, Cezara Dafinescu a dezvăluit că încearcă să aibă multe activități: „Acum încerc să fac multe, să mă recuperez. Joc în piesa de teatru, care are succes la public, e un fel de întâlnire cu publicul. Citesc, merg la film, am căței și pisici, m-am mutat, stau în Corbeanca. Mă văd cu fiica mea și cu cei doi nepoți, băieți. Cel mare are 20 de ani, e student la Diplomație, anul 2, și cel mic are 16 ani. Ne-am grăbit și eu, și fiica mea”.  

 

Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP