Monica Anghel, 48 de ani, este acum de nerecunoscut! În mai puțin de un an, artista a slăbit extrem de mult, reușind să dea jos peste 30 kg.
Solista nu se sfiește să apară pe scenă în ținute cât mai extravagante, care îi vin de minune. Deși mulți au acuzat-o că și-a tăiat stomacul, Monica Anghel a ținut să precizeze că a respectat trei reguli de bază: alimentaţie corectă, sport şi proceduri de înfrumuseţare.
Prima dată a început cu şedinţe de fizioterapie şi kinetoterapie, apoi au urmat proceduri care reduc stratul adipos şi edemele.
‘Am învăţat că nu se combină proteinele între ele, carbohidraţii între ei. La mine nu există dimineaţă fără mic dejun, când mănânc ouă, sau un fruct, sau un ardei gras cu o bucăţică de brânză. La prânz şi seara îmi fac un grătar cu o salată sau supe/ciorbe, mâncăruri cu legume. Am renunţat 99% la carbohidraţii răi, la prăjeli, la zahăr şi la preparate grele, astfel mi-au dispărut şi problemele la stomac (aciditate, balonare). Am învăţat să mănânc, să combin corect alimentele şi mi-am ordonat mesele. Nu stau să cântăresc porţii, să număr calorii. Eu măsor cu podul palmei’, a mai adăugat Monica Anghel.
Acum, solista este nelipsită din sala de sport: ‘Spre exemplu, mie nu-mi lipsesc migdalele din maşină. Când mi se face foame şi nu am timp să iau masa, ronţăi câteva migdale”, precizează artista. Mă duc la sală, la călărie, cel puţin o dată pe săptămână vin la un tratament pentru drenaj, iar dieta mi-a devenit stil de viaţă. Mi-am învăţat foarte bine nevoile corpului meu, am depistat alimentele care nu-mi fac bine. În rest, caut, ca şi până acum, să mă bucur de viaţă, să petrec timp de calitate cu fiul meu şi să zâmbesc. Aici e tot secretul’.