Categorii: Monden Știri Vedete Romania

Cum a ajuns Doinița Oancea actriță. ”I-am șocat 300%”

Actrița Doinița Oancea, în vârstă de 39 de ani, a povestit cum a ajuns să se îndrepte spre cariera de actriță și cum a ajuns să joace în seiale de televiziune. De asemenea, Doinița Oancea a povestit și cum au reacționat părinții ei când au aflat că joacă în filme”I-am șocat 300%”, a declarat vedeta.

Actrița Doinița Oancea a jucat, de-a lungul anilor, în numeroase seriale de succes. Unul dintre acestea a fost serialul ”Inimă de țigan”, unde a interpretat rolul Minodorei.

Despre cum a ajuns să joace în filme și despre cum au reacționat părinții ei în momentul în care aflat despre cariera pe cae voia să o urmeze a dat Doinița Oancea detalii în cadrul unui inteviu pentru revista Viva.

Cum a ajuns Doinița Oancea actriță. ”Eu mă angajasem deja la o companie de construcții și prima zi de casting a coincis cu prima zi de job”

”Părinții mei, inițial, nu au fost deloc încântați de idee. După prima zi de casting, le-am zis că s-ar putea să mă mai cheme la probe și îmi aduc aminte foarte clar de reacția mamei: ”Hai, termină cu prostiile! Ai fluturi în cap”. Tati o susținea și el, logic. Eu mă angajasem deja la o companie de construcții și prima zi de casting a coincis cu prima zi de job. Iar mama – pentru care stabilitatea e literă de lege – îmi spunea că am găsit un job bine plătit care îmi poate oferi stabilitate și că ar fi bine să mă țin de el”, a detaliat Doinița Oancea.

Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

”În momentul ăla, am decis că, dacă voi mai fi chemată la probe, nu le voi spune. Și așa am și făcut. Au aflat abia în ziua în care am semnat contractul. Am venit acasă cu trei vești în aceeași zi: 1. că am semnat contractul și că voi juca în serial; 2. că mi-am înaintat preavizul (după doar două luni, pentru că urma să începem repetițiile și filmările); 3. că am fost acceptată la Master cu bursă întreagă – tot la Budapesta – și că nu mă voi duce. I-am șocat 300%”, a adăugat vedeta.

Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: actrita cariera casting dezvaluiri doinita oancea parinti pobe