Categorii: Monden Știri Vedete Romania

Cristina Joia, de la ”Visuri la cheie”, despre femeia care a agresat-o. ”Eu nu îmi doream răzbunare, suferinţa mea nu era anulată dacă se adăuga şi a ei”

Cristina Joia, designerul cunoscut de la emisiunea ”Visuri la cheie”, de la Pro TV, a făcut declarații despre agresiunea pe care a suferit-o în toamna anului 2020. Atunci, aceasta a fost lovită de o femeie și a avut nevoie de operații la nas. ”Eu nu îmi doream răzbunare, suferinţa mea nu era anulată dacă se adăuga şi a ei”, a declarat Cristina Joia.

Cristina Joia a trecut printr-un moment de cumpănă după  incidentul din noiembrie 2020, atunci când a fost lovită de o femeie și a avut nevoie de operații la nas.

Cristina Joia a vorbit despre agresoarea sa într-un interviu pentru click.ro.

Cristina Joia, de la ”Visuri la cheie”, despre femeia care a agresat-o. ”Am aşteptat un an şi jumătate să-şi ceară scuze. Nu a făcut-o…”

”Iertarea nu este pentru cei ce ne-au rănit, ci pentru noi! Prin iertare ne eliberăm. Eu nu o pot schimba pe ea, dar pot încerca să înţeleg de ce mi s-a întâmplat mie asta, care e lecţia mea şi modul în care depăşeşti anumite situaţii de cumpănă te definesc ca om, astfel încât eu mi-am găsit liniştea. Eu nu îmi doream răzbunare, suferinţa mea nu era anulată dacă se adăuga şi a ei. Eu am făcut ce a ţinut de mine – deşi am fost sfătuită să nu depun plângere, am mers până la capăt, dar nu sunt eu în măsură să judec ce a hotărât Justiţia. Am nevoie să cred în binele din fiecare om, aşa că am aşteptat un an şi jumătate să-şi ceară scuze. Nu a făcut-o…”, a declarat cristina Joia.

Keffe D, găsit vinovat pentru uciderea lui Tupac Shakur! Decizia care pune capăt unui mister de aproape 30 de ani
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

”Suntem răniţi atunci când avem aşteptări, aşa că mult mai înţelept este să las trecutul acolo unde e, adică în urmă. Acum sunt bine şi asta datorită domnului doctor Dragoş Zamfirescu, care mi-a reconstruit nasul, dar o să mai am câteva intervenţii cu laser, să mai atenuez cicatricea”, a adăugat designerul.

Ce s-a întâmplat cu Cristina Joia la sfârșitul anului 2020

Cristina Joia, unul dintre designerii de la „Visuri la cheie”, a trecut prin momente de groază la sfârșitul anului 2020, după ce a fost bătută, într-un magazin din București, de o femeie căreia i-a atras atenția că a parcat pe trecerea de pietoni.

Aceasta a lovit-o peste față, Cristina Joia suferind o fractură de piramidă nazală și fiind operată de urgență. După incident, Cristina Joia a mai suferit încă o operație de reconstrucție nazală. Ulterior, polițiștii Secției 14 din Capitală au identificat-o pe femeia care a lovit-o pe Cristina Joia într-un supermarket din Sectorul 4. Aceasta se numește Ștefania A. și avea la acea vreme 34 de ani.

FOTO. „Arăți fabulos!”. Femeia considerată cea mai frumoasă din lume a atras atenția cu decolteul ei
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Exclusiv | CNAIR: România va depăși 1.600 km de autostradă și Drum Expres până la finalul anului
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: agresata de o femeie agresiune cristina joia designer dezvaluiri operatii la nas visuri la cheie