Categorii: Monden Vedete Romania

Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Mihai Constantinescu

Moartea lui Mihai Constantinescu lasă în urmă doliu în sufletele celor care i-au iubit muzica, personalitatea sau i-au fost apropiați profesional întreaga viață. Corina Chiriac a transmis un mesaj emoționant după trecerea în neființă a artistului, aseară. 

Corina Chiriac crede că ea și Mihai au fost colegi „întreaga viață” și i-a făcut o descriere emoționantă artistului: „băiatul vesel, sensibil, drăguț, care îți cânta piese vesele și își împlinea cu seriozitate vocația de artist, aceea de a descreți frunțile spectatorilor”.

Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Mihai Constantinescu

„El s-a lansat înaintea mea, nu din cauza vârstei, ci pur și simplu a nimerit înainte și a avut o perioadă enorm de fructuoasă în primii zece ani de carieră, când era într-un trio cu Marius Țeicu și cu Olimpia Panciu. Cu siguranță au rămas undeva, în arhiva TVR, filmări cu ei trei. Erau filmați de către tânărul, pe atunci, producător și regizor de televiziune Titus Munteanu. (…) El trebuie înțeles ca un artist al unei epoci de 50 de ani, așa cum sper să fiu și eu ținută minte când o fi. Noi am început să cântăm într-o vreme tulbure. Nici astăzi vremurile nu sunt mai puțin tulburi. Și astăzi ar fi nevoie de mult mai mulți artiști”, a spus Corina Chiriac pentru Agerpres.

Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

„Ce a avut Mihai particular şi foarte agreabil pentru public? În primul rând, era extrem de vesel, venea cu emoție pozitivă în fața publicului. Contribuia faptul că era foarte frumușel, era un etern adolescent. Nu a fost un Don Juan – acela era Cornel Constantiniu -, el era la început un adolescent care îți cântă cu chitara, genul care se purta atunci când se pleca în tabără cu trenul”, a mai precizat solista. 

 

Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?