Îndrăgita solistă de muzică populară, Claudia Stroie, trăiește o dramă cumplită după ce și-a pierdut soțul mult iubit. Artista a rămas văduvă, după ce partenerul ei, Dumitru Stroie, a decedat în urma unui accident de mașină.
Invitată în platoul emisiunii ‘Acces direct’, marți (27 aprilie), Claudia Stroie și-a reamintit momentul în care soțul ei în vârstă de 30 de ani și-a pierdut viața.
Deși au trecut patru luni de la tragedie, cântăreața de muzică populară încă nu și-a revenit din șoc. Ea nu și-a putut stăpâni lacrimile când a vorbit despre regretatul ei soț.
‘Am primit telefon de la Poliție. Am tot sperat că va fi în viață. Mi-au zis că este la spital și că este bine, dar el murise pe loc. Pentru mine nu este mort, este încă viu. Dumitru este prezent peste tot. În fiecare zi vorbesc cu el. De acolo mă aude și mă vede. Mi-aș fi dorit să avem copii, să am ceva de la el. Nu cred că o să pot să mai fiu cu cineva, încă e vie amintirea lui și va fi mereu’, a spus Claudia Stroie, în direct, la tv.
Claudia Olariu și Dumitru Stroie au devenit soţ şi soţie după doar două luni de relaţie, în octombrie 2019.
“Ne-a unit Dumnezeu. Nimic nu e întâmplător. Am fost la Mănăstirea Găbud şi m-am rugat să îmi găsesc o fată, să îmi fac o familie cât mai repede. Am văzut-o acolo, iar părintele ne-a făcut cunoştinţă”, povestea Dumitru Stroie, pentru Click!