Categorii: Monden Vedete Romania

Cine sunt actorii care completează distribuția serialului ”Adela”, de la Antena 1

Noul serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production pentru Antena 1, ”Adela”, îşi completează distribuţia cu noi cu noi nume cunoscute din showbiz-ul autohton.

Dominique Lăcătuş, fiica unuia dintre cei mai iubiţi fotbalişti români, Marius Lăcătuş, dar şi Elena Mogîldea, tânăra din Republica Moldova ce îmbină cu succes viaţa de radio, cu televiziunea şi cariera muzicală se alătură serialului ”Adela”, de la Antena 1.

Absolventă a Facultăţii de Arte Dramatice de la Madrid, Dominique Lăcătuş o va interpreta pe Tania în serialul Adela. Tania este secretara lui Paul Andronic, deţinătorul unui imperiu media. „Mă bucur enorm că doamna Ruxandra Ion m-a ales pentru acest proiect şi îi sunt recunoscătoare pentru şansa pe care mi-a oferit-o. Mă bucur că fac parte din acest proiect, alături de actori deosebiţi, pe care îi admir şi de la care am ce învăţa. Personajul meu, Tania, este o fată ambiţioasă, sigură pe ea, care îşi iubeşte meseria şi care se crede unică la locul de muncă”, a declarat Dominique Lăcătuş.

Prima apariție într-un serial TV pentru Elena Mogîldea

În strânsă legătură cu Paul Andronic se află şi personajul interpretat de Elena Mogîldea – Gia Ruben. Tânăra originară din Republica Moldova este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi are deja în palmares proiecte la radio, emisiuni de televiziune în Republica Moldova, dar şi proiecte muzicale.

În România s-a integrat în zona de producţie tv, personajul din serialul Adela fiind prima sa apariţie într-un serial. Gia Ruben este o antrenoare de fitness cu propria emisiune la canalul tv al lui Paul Andronic, dar şi antrenorul personal al familiei. Vine des în casă, participă la toate bârfele şi e la curent cu toate secretele, fiind prietena Monei.

Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

„Am primit cu mare bucurie vestea că voi face parte din acest proiect minunat. Este pentru prima oară când am un rol într-un serial, fiind un lucru pe care mi l-am dorit de mult timp. Gia, personajul pe care-l interpretez, este o tipă jovială și prietenoasă, dar care ascunde și un caracter profitor. Își neagă proveniența și își dorește să urce pe scara socială prin intrigi și bârfele la care participă. Este o adevărată provocare, ținând cont de faptul că este diferită de Elena din viața reală, dar cu ajutorul echipei de profesioniști care mă înconjoară și prin felul meu de a fi, sunt sigură că Gia va deveni un personaj plăcut de către telespectatorii noului serial!”, declară Elena Mogîldea.

Filmările pentru serialul ”Adela”, în plină desfășurare

Fimările pentru noul serial de ficţiune”Adela”, produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, sunt în plină desfăşurare.

Filmările se desfășoară în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere