Categorii: Antena 1 Emisiuni TV Știri Stiri Romania

Cine este concurenta care a părăsit competiția ‘Mireasa’! Drumul ei de a-și întâlni sufletul pereche s-a încheiat brusc

Eliminare-șoc la ‘Mireasa’, în gala de sâmbătă! Lavinia Dotot, fosta iubită a lui Ștefan, a fost votată de telespectori pentru a pleca din competiție. Tânăra a rămas uimită când a aflat că trebuie să plece acasă, deși Claudia își dorea cu ardoare să părăsească competiția de la Antena 1.

Înainte de gala de sâmbătă, 3 octombrie, Claudia le-a cerut tuturor mamelor să o nominalizeze pentru eliminare. Tânără a mărturisit că vrea să plece acasă pentru că urmează ziua ei de naștere și pentru că nu și-a găsit sufletul-pereche în casa ‘Mireasa’.

Lavinia Dotot a fost eliminată de la ‘Mireasa’

‘Mi-e milă de ea, dar o pun pe ea. Dar cred că scapă’, a spus Doamna Geta, după ce a nominalizat-o pe Claudia.

Tot în ediția de sâmbătă, Simona Gherghe le-a certat pe mame pentru modul în care au decis să voteze în această săptămână. Deși au semnat un regulament în casa ‘Mireasa’, acela de a nu vorbi între ele despre cine urmează să voteze pentru eliminare, acestea l-au încălcat.

Din păcate pentru Claudia, aceasta a fost votată de telespectatori să rămână în casa ‘Mireasa’. Lavinia Dotot a fost votată ultima de public, motiv pentru care a fost nevoită să părăsească emisiunea ‘Mireasa’, deși își dorea să mai rămână.

Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

‘Lavinia, Lorena, Andra și Claudia nu au imunitate. Publicul va decide în gala aceasta cine pleacă acasă’, a spus prezentatoarea emisiunii.

Cine este cea mai iubită fată din casa ‘Mireasa’

Doamna Ana s-a aflat în topul preferințelor telespectatorilor și în această săptămână, ea primind titlul de ‘Mama Săptămânii’. De asemenea, băiatul favorit al săptămânii, în urma voturilor celor de acasă, a fost desemnat Radu.

Și iubita lui Radu, Mădălina, s-a aflat pe primul loc în topul preferințelor publicului. Pe locul 2 a fost desemnată Cătălina, iar pe locul 3 s-a clasat Ștefania.

FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Share
Publicat de
andreea
Tags: casa mireasa claudia de la mireasa eliminare Lavinia Dotot