Cele mai dramatice momente din viața Roxanei Ciuhulescu. ” Dacă nu mă mișcam repede, azi mi se făceau pomeni”
Roxana Ciuhulescu, în vârstă de 43 de ani, a scos la iveală amănunte mai puțin cunoscute din viața sa. Aceasta a povestit despre cele mai marcante momente prin care a trecut de-a lungul anilor. ”Dacă nu mă mișcam repede, azi mi se făceau pomeni”, a povestit RRocana Ciuhulescu în cadrul unui interviu.
Roxana Ciuhulescu a prezentat ani de zile emisiunea ”Pro Motor” la postul de televiziune Pro TV. În plan personal, vedeta este căsătorită și are doi copii. Roxana Ciuhulescu s-a cununat religios cu Silviu Bulugioiu în anul 2018. Fosta prezentatoare de televiziune Roxana Ciuhulescu a devenit mămică pentru a doua oară în luna iulie a anului 2018, atunci când a adus pe lume un băiețel, Cezar. Micuțul este rezultatul mariajului pe care vedeta îl are cu Silviu Bulugioiu. Roxana Ciuhulescu mai are o fetiță, Ana Cleopatra, din mariajul cu Mihai Ivănescu.
Roxana Ciuhulescu este cunoscută și ca fiind vedeta cu cele mai lungi picioare din România. Are 1,92 metri înălţime, iar picioarele ei măsoară nu mai puţin de 122 de centimetri. Roxana Ciuhulescu a fost implicată în proiectul ”Survivor România”, de la Pro TV. Roxana Ciuhulescu, din echipa Faimoșilor, a părăsit competiția ”Survivor România” din cauza problemelor medicale. Vedeta a dezvăluit acum, pentru revista Viva, care au fost momentele de cumpănă din viața sa.
Roxana Ciuhulescu a fost la un pas de un accident tragic în anul 1999. ”Pot să spun când m-am născut a doua oară. S-a întâmplat în 1999, când o mașină era să mă lovească din plin. Norocul meu este că am picioare lungi și sunt atletă. Dacă nu mă mișcam repede, azi mi se făceau pomeni. Însă momentul cel mai important din viața mea a venit în 2008, când am devenit pentru prima dată mamă. Suflețelul botezat Ana Cleopatra mi-a dat sens vieții și m-a schimbat mult, în bine”, a dezvăluit vedeta pentru sursa mai sus-menționată.
Despre cel mai greu moment din viața sa, Rocxana Ciuhulescu a declarat: ”Cel mai greu a fost în 89, când mi-am pierdut tatăl. Aveam 11 ani, iar lumea mea s-a schimbat. A fost o durere mare pe care n-am acceptat-o niciodată, dar am fost neputincioasă. Dacă până la acel moment mă gândeam că, atunci când voi fi mare, voi deveni doctor ca să-mi salvez tatăl, după acest moment am început să urăsc spitalele”.