Zodia în care o persoană s-a născut poate oferi numeroase indicii despre felul de a fi al acesteia și despre calitățile sau defectele pe care le are. Experții în astrologe susțin că semnul astrale sub care o persoană s-a născut poate scoate la iveală și cât de echilibrată este aceasta în ceea ce face. Astfel, cele mai echilibrate zodii sunt: Fecioară, Taur și Leu.
Despre persoanele născute în zodia Fecioarei se spune că sunt cele mai echilibrate în absolut tot ceea ce fac. Sunt foarte cumpătate și nu cade niciodată într-o extremă sau alta, din niciun punct de vedere. Fac față cu brio oricărei crize sau situați dificile tocmai pentru că au capacitatea extraordinară de a găsi un echilibru în orice. Acest echilibru le aduce armonie în familie, în comunitatea în care trăiesc și la locul de muncă.
Nativii din zodia Taurului sunt pragmatici și raționali și au foarte multă răbdare. Sunt foarte cumpătați în absolut orice prvință, ceea ce îi ajută să ia cele mai bune decizii. Sunt atât de echilibrate încât se gândesc de foarte multe ori înainte de a acționa. Știu să facă față oricărei situații pentru că această capacitate a lor de a nu cădea într-o extremă sau alta îi ajută să nu facă greșeli.
Despre nativii din zodia Leului se spune că sunt extrem de colerici și au o personalitate extrem de puternică, încercând întotdeauna să se impună în fața celor din jur.
Cu toate acestea, reușesc întotdeauna, chiar și în cele mai stresante situații, să-și găsească un echilibru, știind exact când și cum să se tempereze și să nu acționeze la primul impuls.