Categorii: Știri Stiri Romania

Ce simbolizează ouăle roșii de Paște. Ce a făcut Maria Magdalena când a anunțat că Hristos a înviat

Ouăle vopsite roșii reprezintă unul dintre elementele centrale ale tradiției de Paște din România.

De sărbătorile pascale, una dintre tradiții este vopsitul ouălor, fie roșii, fie în diverse alte culori. În duminica Paștelui, obiceiul este ciocnirea ouălor, însoțită de sintagmele: ”Hristos A Înviat” și ”Adevărat A Înviat”.

Semnificaţia oului de Paşte trebuie căutată încă înainte de naşterea lui Hristos, atunci când exista obiceiul ca oul să fie dăruit, el simbolizând fecunditate, echilibru, viaţa şi reînnoirea naturii, iar obiceiul vopsirii oului a fost întâlnit pentru prima dată la chinezi, cu circa două mii de ani înainte de Hristos.

Oul roşu a devenit simbol al creaţiei şi învierii, prin exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, culoarea roşie însemnând sângele Domnului cel curs de pe cruce pentru noi şi pentru mântuire, notează rador.ro.

Legenda spune că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus acestuia „Hristos a Înviat “, conform unor specialişti acesta fiind şi motivul introducerii ouălor roşii în tradiţia sărbătorii Paştelui.

Boala GRAVĂ de care suferea Anca Pandrea. Actrița s-a stins din viață la 80 de ani
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Ciocnitul ouălor simbolizează sacrificiul lui Hristos, la noi existând tradiţia ca, după Înviere, să ciocnească ouă în timp ce rosteşte “Hristos a Înviat” și “Adevărat a Înviat”.

Vopsitul ouălor de Paşte se realizează de obicei în Joia Mare sau sâmbăta, însă niciodată în Vinerea Mare.

În unele părţi ale ţării, mai există obiceiul ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută, în care pune un ou roşu, având credinţa ca astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. Dupa consumarea ouălor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel că pământul va da rod bun.

FOTO: Profimedia

FOTO. „Arăți fabulos!”. Femeia considerată cea mai frumoasă din lume a atras atenția cu decolteul ei
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Cum s-a circulat în prima zi pe noua secțiune din A7 de pe AUTOSTRADA MOLDOVEI? VIDEO
Share
Publicat de
dana.arama
Tags: iisus iisus hristos maria magdalena obiceiuri oua rosii oua vopsite paste traditie