Categorii: Monden Vedete Romania

Carmen Brumă, cu fundul la vedere la Gala Unica! Iubita lui Mircea Badea a fost senzația serii FOTO

Joi seară, 21 noiembrie, a avut loc decernarea premiilor de la Gala Unica 2019! Vedetele și-au făcut apariția pe covorul roșu în cele mai sexy ținute.

Carmen Brumă, cu fundul la vedere la Gala Unica!

Cea care a atras toate privirile a fost Carmen Brumă. Vedeta tv a avut curaj și a ales să poarte o rochie cu fundul la vedere.

Iubita lui Mircea Badea a îmbrăcată o rochie neagră, lungă până în pământ, extrem de sexy. Dacă în față nu avea niciun decolteu, în spate era decupată adânc, încât i se vedea jumătate din posterior.

La cei 42 de ani pe care îi are, Carmen Brumă se poate mândri cu un trup de zeiță și este mai sexy ca niciodată. Aceasta petrece foarte mult timp la sală pentru a se menține în formă, iar rezultatele se văd! Iubita prezentatorului tv are un fizic de invidiat și nu se ferește să își arate formele ori de câte ori are ocazia. Așa a făcut și joi seară, când a atras toate privirile cu rochia super-decoltată în partea din spate.

Carmen Brumă a purtat aceeași rochie pe care a îmbrăcat-o regretata actriță Mireille Darc în 1972, în pelicula ‘Marele blond cu un pantof negru’.

Seara nu a fost una bună de la început pentru Carmen Brumă! Fosta asistentă tv a fost la un pas de leșin imediat după ce a pășit pe covorul roșu. Cei prezenți la eveniment au ajutat-o pe aceasta să se așeze pe un fotoliu până și-a mai revenit.

Carmen Brumă a mărturisit că s-a simțit foarte obosită, dar că nu a avut nevoie de spitalizare.

Ruxandra Luca, chemată de URGENȚĂ la raport după episodul din benzinărie. Cum au 'pedepsit-o' șefii de la Antena 1 pe frumușica de...
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în...
Renault testează în România rivalul Dacia Bigster. Poze spion cu noul model surprins în trafic