Categorii: Știri Stiri externe Vedete internationale Viral

Campioana de la Wimbledon, de origine rusă, face dezvăluiri. ”Mi-a spus că o să-şi facă tatuajul, dacă câștig. Uitasem de pariu”

 Jucătoarea kazahă Elena Rybakina (25 WTA) a fost uneori exasperată de antrenorul său, dar campioana de la Wimbledon are dovada că Stefano Vukov este un om de cuvânt. „Uitasem de pariu şi ne amuzam. Înainte de finală, el mi-a spus că o să-şi facă tatuajul. Şi l-a făcut”, a declarat Rybakina.

Elena Rybakina  a povestit, în cadrul unui interviu pentru „The Guardian„ că antrenorul său, Stefano Vukov, şi-a tatuat numele ei ca urmare a unui pariu.

Vukov și-a tatuat pe brațul drept numele Rybakina și data finalei de anul acesta de la Wimbledon – respectând astfel pariul făcut în urmă cu doi ani.

Prima jucătoare din Kazahstan care a câștigat un titlu de simplu de Grand Slam

Cei doi au făcut pariul în timpul Qatar Open din 2020 că, dacă Rybakina va câștiga la Wimbledon, Vukov va trebui să își tatueze numele ei.

Rybakina, născută la Moscova, a reușit performanța în acest an, învingând-o pe Ons Jabeur cu 3-6, 6-2, 6-2 în finala din iulie, devenind prima jucătoare din Kazahstan care a câștigat un titlu de simplu de Grand Slam.

”Este o nebunie, nu-mi vine să cred”

„ Uitasem de pariu şi ne amuzam. Înainte de finală, el mi-a spus că o să-şi facă tatuajul. Şi l-a făcut. Pentru mine asta este o nebunie, nu-mi vine să cred. Însă asta este situaţia. A fost un pariu”, a rememorat Elena Rybakina.

Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România

Rybakina, care a coborât pe locul 25 mondial, în ciuda triumfului de la Wimbledon, deoarece nu se ofereau puncte de clasament la turneul major pe iarbă, este nerăbdătoare să adauge mai multe titluri de Slam la colecția sa.

“Obiectivul este să câștigăm mult mai multe turnee de Grand Slam”

“Niciodată nu este suficient, cred. Obiectivul este să câștigăm mult mai multe turnee de Grand Slam”, a declarat Rybakina. “Pentru acest an, obiectivul meu a fost să fiu în top 10. În continuare este același obiectiv, deoarece nu am avansat în clasament.

Este doar ultimul Grand Slam din acest an, pentru a încerca să ajung cât mai departe”, a mai spus ea despre US Open, care începe luni la New York.

În vârstă de 35 de ani, Stefano Vukov s-a remarcat ca antrenor, după ce a propulsat-o pe Elena Rybakina în jucătoarele de top ale ierarhiei mondiale a tenisului feminin.

FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael...
Așa ar putea arăta „X6-le ROMÂNESC”! Dacia Bigster Coupe impresionează prin design
Share
Publicat de
loredana.dinu
Tags: Grand Slam Jucătoarea kazahă Elena Rybakina pariu prima jucătoare din Kazahstan Stefano Vukov tatuaj wimbledon